Mulțumesc mult!

Îmi vin în cap numai pla­ti­tu­­dini. Să mă picuri cu ceară și tot nu mă pot gîndi la altceva de­­cît „ce fain e la Opinia”. E greu de descris ce e fain la un loc ca ăsta. De fapt, e mai mult de­cît un loc, e un mod de viață, aș zice, cu riscul de a deveni din banal, super pretențios. Dar chiar așa e! E genul ăla de lucru în ca­re te refugiezi și pe care-l îm­brățișezi cu drag, chiar dacă știi că-ți toacă nervii (duminica la do­uă noaptea, în căutarea unui ti­tlu), sănătatea (tot duminică la do­uă noaptea, după un pachet de țigări tras pe stomacul gol), ba­nii (dați pe țigări și bere) și timpul liber (pentru că de regulă, în weekend, oamenii sînt liberi). Și asta săptămînă de săptămînă. Dar e o studenție paralelă din ca­re, dacă nu te ții bine de realitate, riști să nu mai vrei să scapi.

Pentru că aici e bine, aici sînt prietenii și oamenii cu care mă în­țeleg, aici e curat (sau cel pu­țin a fost cît mai era George pe a­ici să dea cu mopul) și pot să fac ce vreau. Recunosc, mi-e fri­că de faptul că se termină și că nu știu dacă în altă parte voi mai găsi atmosfera de la etajul II din CCS. Și nu mă refer la băutură, ți­gări, muzică sau mese îndoite de plăcere. Ci la oamenii de a­ici, la boieri, lupi, ghiocei și alte spe­cimene pline de viață. Ei sînt de fapt „Opinia”, ei sînt oa­me­nii care încearcă săptămînal să ajungă la voi printr-o hîrtie de ziar. Nu știu dacă pe voi au reușit să vă prindă măcar un pic, dar la mine au ajuns și simt că nu le-aș mai da drumul. I-aș în­chi­de pe toți într-un șapou, să-i știu cu mine la fiecare început de drum sau de text. Atunci oriunde aș ajunge, aș ști că nu sînt niciodată singur.

Alex VARNINSCHI