De veghe în lanul de studenți

Umblă ca hienele, niciodată singuri, cîte doi-trei sau chiar mai mulți și-și pîndesc prada cu atenție înainte să atace. Îi vezi noaptea pe Copou cum se ascund după copaci sau după vreo bancă și abia dacă uneori comunică. În rest latră la cine apucă sau mîrîie fără rost. Nu știu cum se face, dar n-au niciodată somn, că și ziua-s la fel de neobosiți, umblînd străzile în sus și-n jos. Dar cu toată energia și dedicarea lor, au un simț teribil al binelui și-al răului: se împrietenesc cu aurolacii de la Fornetti și cu spăr­­gătorii de semințe din parcarea de la Universitate și-și înfig colții nu­ma-n hainele trecătorilor care se-ntorc spre cămin puțin clătinîndu-se sau a­le celor care, în lipsă de bursă sau bani de-acasă, împart o sticlă pe-o ban­că, la Voievozi.

Dar nici în ruptul capului n-ar a­cos­ta vreun hoț de buzunare, cer­șe­tor sau măcar cîte un manelist din cînd în cînd. Nu, ei sînt prieteni buni. Dau din coadă cînd se întîlnesc și își fac cu ochiul subtil cînd trec strada. Uneori chiar latră împreună la lună vreo jumătate de oră, apoi își ve­de fiecare de drum.

Partea bună e că, pe cît de repede se iau de tine pe stradă, la fel de ușor ai și scăpat de ei. Cum le arunci un os, cum i-ai îmblînzit și te lasă în pa­ce. Și uneori, dacă n-ai oase, pîine sau ceva cașcaval la tine, merge și cu vor­ba bună și mieroasă, dar durează și s-ar putea să întîrzii la examen.

Însă pare-mi-se că mulți dintre ei fac la fel ca ai lor confrați pe patru picioare, tot comunitari dar fără uniformă: umblă brambura pe străzi noap­tea și latră la cine nu trebuie.

Ioan STOLERU