Rezidențiat în regim de Urgențe

Academia de gardă Niciun comentariu la Rezidențiat în regim de Urgențe 0

Uni­ver­si­ta­tea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iași a semnat un contract de co­la­borare cu Spi­ta­lul Județean de Ur­gență „Sfîntul Ioan cel Nou” din Su­ceava, prin intermediul căruia tinerii rezidenți ieșeni vor lucra în această unitate medicală. Cu ajutorul acestui parteneriat, instituția va deveni spital clinic, care va putea pregăti medici re­zidenți și va trece din categoria a III-a în cea de-a II-a a unităților medicale, putînd să atragă mult mai ușor fi­nan­ța­re, do­ta­re cu aparatură modernă și aplicarea unor noi terapii. „Sînt două sau trei luni de zile de cînd am în­ce­put dis­cu­țiile pentru acest parteneriat. Deo­cam­dată el a fost aprobat în Se­nat, dar repartiția studenților se va face ulterior, începînd cu noul an de reziden­ți­at, cînd va începe practic activita­tea”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Astă­răs­toae, rector la UMF.

În mod concret, conducerea spi­ta­­lului a solicitat UMF-ului 20 de me­dici rezidenți de la toate speciali­zările, printre care și chirurgie genera­lă, cardiologie, urologie și neurologi­e. Activitatea acestora va fi su­pra­ve­ghea­tă de șefii de secție si de cei 15 me­dici doctori în știință, care, în urma par­te­ne­riatului, au primit titulatura de profesori-asociați ai universității ieșene.

Din punct de vedere strict edu­ca­țio­nal, „parteneriatul a fost încheiat pen­tru ca să ne extindem și în alte ju­dețe și ca să fie o bază de în­vă­ță­mînt pentru rezidenți mult mai largă”, a completat prof. univ. dr. Vasile As­tă­răs­toae. În acest sens, UMF-ul ur­mă­rește să extindă învățămîntul sanitar și în Suceava, prin înființarea a trei specializări pentru asistenții medi­cali la Universitatea „Ștefan cel Mare”.

Colaborarea va începe din ianua­rie 2012, medicii rezidenți, studenți în anii al IV-lea, al V-lea și al VI-lea urmînd să fie cazați într-o casă din apropierea vechii Băi Publice din Suceava.

Iulia CIUHU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top