În Agronomie, cultura s-a ieftinit cu 75%

Academia de gardă Niciun comentariu la În Agronomie, cultura s-a ieftinit cu 75% 0

Reprezentanții Ligii Stu­den­ți­lor de la Universitatea de Științe A­gricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) a reușit să obțină, din partea Mi­nis­te­ru­lui Educației, Tineretului, Cer­ce­tării și Sportului, carduri cu re­duceri pentru muzee, teatre, operă, librării, cinema și alte evenimente culturale. Astfel, studenții care ur­mea­ză cursurile Universității Agro­nomice vor putea să beneficieze de reduceri de pînă la 75% la astfel de activități, depinzînd însă de tipul de manifestare și de compania sau instituția organizatoare.

Cardurile se oferă gratuit studen­ților agronomiști care se prezintă la sediul ligii cu o copie după cartea de identitate. „Liga USAMV a pri­mit 800 astfel de carduri, iar în trei zile au fost distribuite mai bine de jumătate din acestea. Pe siteul oficial al programului se găsește o listă cu locurile unde studenții au redu­ceri pe baza acestui card, deși în Iași momentan sînt puține, pentru că abia acum se demarează proiectul. Sperăm totuși că va avea succes”, a declarat Robert Popescu, reprezentant al Ligii USAMV.

Programul „Run for culture” (en: „Cursă pentru cultură”), inițiat de către Asociația Euro<26 Ro­mâ­­nia și implementat cu sprijinul Agen­ției Naționale a Tineretului și Spor­tului, încearcă stimularea interesului tinerilor, în special a studenților, către domeniile culturii. Site-ul oficial al programului, unde se găsește lista cu reducerile oferite posesori­lor de card Euro26 este www.eu­ro26.ro.

Georgiana ANDRONIC

Ștefana ȘUCHĂR

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top