Universitatea de după colț

1001 de măști Niciun comentariu la Universitatea de după colț 3

Am hotărît că aici la noi, la „Cuza”, e prea greu, așa că ne-am îndreptat cu pași repezi spre alte universități, mai costisitoare, dar negreșit cu programe mai flexibile. Locuri unde putem să facem doi ani într-unul sau să ne înscriem săptămîna asta și în iunie să avem deja un an de facultate terminat. Am garantat cu banii părinților și-ai prietenilor că, dacă de învățat nu ne arde, măcar de cheltuit avem chef.

Autor:

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top