Moarte lui Chuck

C2. Hol. Pe canapeaua care poar­tă urmele nopților din sesiune cu prea multă cafea și țigări aprinse pe furiș doar după ce adoarme portarul stau e­le.

Blonda cu pantaloni obraznic de scurți și bruneta cu ochi mari, umbriți de genele răsfrînte și piele arsă vor­besc despre ultimul episod din „Gos­sip Girl”, pe care îl vînează pe torrent de o săptămînă. Bruneta își acoperă u­re­chile și îngînă un cîntec copilăresc ca să nu audă de la blonda mai dibace în ale piratieriei, dacă Chuck a murit cu adevărat sau l-au resuscitat în noul e­pisod.

C2. Camera mea. Marina stă pe bur­tă, cu perna strînsă la piept, și plîn­ge, iar căștile roșii îi atîrnă strîmb. O întreb: „iar «Grey’s Anatomy»?” Con­­fir­marea vine printre lacrimile mari ca­­re i se rostogolesc pe obrajii ru­meni. De cînd o cunosc, nici un e­pi­sod nu s-a încheiat fără lacrimi.

C7. Parter. Bat la ușă și, ca niciodată, nu răspunde nimeni. Apăs clanța cu sfială și îi găsesc pe toți împărțiți în tabere, în fața celor trei calculatoa­re. Lupta se dă între deja „clasica” familie Bundy, serialul „Skins”, însă nici acum nu știu dacă e „mai tare versiunea de UK sau aia a­me­ri­ca­nă”.

Tren. Nu găsesc loc la geam, așa că mă așez lîngă o tînără pe canapea. Deschide laptopul și observ că ru­lea­ză ultimul episod din „Gossip Girl”. Una dintre vecinele de banchetă în­chi­­de cartea despre teoriile conspi­ra­ției și trage cu coada ochiului la fetele din Upper East Side. Cînd bateria lap­to­pu­lui a curmat acțiunea, înainte să a­flăm dacă Chuck trăiește, fetele au deschis înciudate car­tea și telefo­nul.

Acasă. Descui ușa și, înainte să las ba­gajul din mînă, mama începe să îmi povestească de noul serial cu neveste de militari. Cedez. Și în 48 de ore termin primele două sezoane din „Gos­sip Girl”. Fără pauză de masă. Sau de somn. Chuck trăiește.

Ramona BALABAN