Tudorul în cinci poze
Academia de gardă 7 martie 2011 Niciun comentariu la Tudorul în cinci poze 0Conducerea Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (UTI) lansează, pentru studenții care urmează cursurile instituției, două concursuri de creație. Primul se numește „Viața studențească, azi” și constă în realizarea unui set de minimum cinci fotografii, care să aibă o rezoluție cuprinsă între cinci și opt megapixeli și care să prezinte aspecte din viața studenților din Campusul „Tudor Vladimirescu”.
Pentru cea de-a doua competiție, cu numele „Eu și Universitatea”, concurenții trebuie să realizeze un scurt film, de maximum zece minute, pe suport DVD, despre Politehnică și care să fie însoțit de comentariu în limba română. „Se adresează doar studenților de la Universitatea Tehnică, numai ei pot participa. Scopul concursurilor este, în primul rînd, acela de a studia inițiativa studenților noștri, abilitățile, comportamentul, dorințele lor”, a declarat ing. Vladimir Zghibarcea, reprezentant al Centrului de Consultanță în Orientarea Pro și Postuniversitară (CCOPP), precum și responsabil de organizarea acestor competiții.
Pozele și filmulețele realizate pot fi depuse pînă la data de 15 mai la CCOPP din Corpul T, etaj II, camera 217. Cele mai bune materiale vor fi premiate pe data de 23 mai. „Vom da niște premii doar dacă se vor înscrie mai mult de trei candidați care vor depune fotografiile respective și filmul. Acum doi ani a mai fost organizat concursul de film, însă n-a fost prezent decît un singur concurent și nu s-a premiat”, a precizat ing. Vladimir Zghibarcea.
Concursurile sînt organizate de CCOPP, de la Prorectoratul pentru Relații Internaționale și Imagine Universitară al UTI.
Simona ȚUȚU









Adaugă un comentariu