Mit rural

Au venit dimineața devreme și fă­­ră prea multe vorbe m-au convins să mă urc cu ei în mașină. Părinții și bu­nica au rămas și ei puțin uimiți de cît de repede s-au petrecut toate, dar a­șa de mare le-a fost mîndria încît nici n-au stat pe gînduri cînd au fost întrebați dacă-s de-acord ca plodul lor să apară la televizor.

Dintotdeauna am știut că-s talentat, adică așa mi s-a spus, și eu i-am cre­zut, cum să nu-i cred? Fie că hră­neam găinile cu mai mult spor ca cei­lalți frați, eram cel mai vioi du­mi­ni­ca, la hora satului, sau cîștigam me­reu competiția comunală de cîntat la fluier și drîmbă, calitățile nu mi-au fost niciodată negate de către cei din jur.

Nu în mult timp toată țara a a­juns să-mi aprecieze îndemînările. Și cum să nu fie uimiți cei de la televi­zi­uni, cînd ei abia dacă văzuseră pînă acum o găină, dar să mai știe despre tra­dițiile noastre? Așa am început, e­mi­siune cu emisiune, apariție cu a­pa­riție, punct cu punct de rating, să-mi cîștig faima. Am stat la masă cu Bote, am ieșit în oraș cu Inna și l-am luat la vizualizări pe YouTube pe Per­ver­su’ de pe Tîrgu Ocna. Am că­lă­to­rit prin toată țara și am împărțit spe­ranță oamenilor simpli, care au fost ca mine odinioară, și i-am convins că și ei pot fi cineva. Au văzut în mine un idol, o fărîmă de speran­ță, dovada că nu totul e pierdut aici și că în sfîrșit cineva a început să aprecieze talentul, munca, sîrguința.

Am cîștigat, nu premiul cel ma­re, dar oricum cît să-mi ajungă o vre­me banii. Faimă, un ceas, haine noi și parcă viața mi s-a schimbat. Apoi m-am întors acasă. După ceva vre­me, locul mi-a fost luat de cineva din alt sat, cu alte talente și ceva mai î­nalt și mai blond decît mine. M-au uitat și televiziunile, și publicul care acum ascultă pe altul care le spune despre spe­ranță și succes. Am încercat să merg iar la horă, dar mesele cu Fizz m-au îngrășat și-am renunțat repede. Acum dau de mîncare la porci.

Ioan STOLERU