O dispută istorică

Chiar și cînd nu e în sala de lec­tură, bibliotecarul hușean Con­stan­tin Donose vorbește în șoap­tă, așa că între cuvintele lui se stre­coară cu u­șurință ticăitul unui ceas. E unul din­­tre actorii principali ai u­nei dispute vechi, cu parfum de provincie: re­pre­zintă tîrgușorul în bătălia cu Bîr­la­dul pentru „paternitatea” lui Alex­an­dru Ioan Cuza. Oficial – dacă e­xistă așa ceva în istorie – Cuza e ad­judecat deocamdată de Bîrlad, o­raș bine sus­ți­nut la nivel academic și des­tul de bogat cît să dea bani pe statui și pe panouri „branduite”.

Sînt însă cîteva vorbe care nu-i dau pace lui Constantin Donose: „Un învățător a mers la domnul Di­nu C. Giurescu – unul dintre sus­ți­nătorii Bîrladului – și i-a zis: «Dom­nule, dacă tatăl domnitorului locuia în Huși și dacă moșia o avea la Bar­boși, copilul nu putea să se nască de­cît la conac sau în Huși!». Și domnul Giurescu i-a zis: «Ai dreptate, așa este! Dar nu ac­cept să credem că creatorul Ro­mâ­niei moderne s-a năs­­cut într-un tîrg necăjit ca Hușul sau într-un cătun de țigani. Îi stă bine la Bîr­lad!».”

Dovezi în favoarea Hușului se găsesc, numai să stai să le cauți. Fa­miliei domnitorului a avut și o casă în buricul tîrgului, declarată monument istoric în vremea lui Carol al II-lea. Bibliotecarul scoa­te o schiță a locuinței. „În dormito­rul ăsta se zi­ce că s-a născut. Is­pravnicul se afla dincoace, cu prietenii, aștepta. Și în momentul în care s-a anunțat că doam­na a năs­cut, a tras în grindă. Și domnul Tu­dor Stafie (fost primar al orașului și ultimul locatar al casei – n.r.) spunea: «Am crescut cu îm­pușcătura în grindă». Scrisese cineva în jurul ei: «La nașterea lui A. I. C.». Și i-am zis: «Dom’le, măcar bu­cățica aia de grindă dacă o puteați salva atunci, la demolare…»”.

Cum de-a fost totuși posibilă de­molarea unui monument istoric? Din­tr-un amestec de nepăsare și ghinion istoric, a fost rasă cu doar două luni înainte de Revoluție. „Maria Ro­man (prim-secretar al Comi­te­tu­lui orășenesc de partid Huși – n.r.) nu știa… După ce casa a fost pusă la pămînt, în octombrie 1989, casa de vizavi trebuia și ea demolată. Omul care locuia acolo s-a dus la prima se­cretară și i-a zis: «Ce-ați făcut, to­va­rășa secretară, ați demolat casa lui Cuza! Sînt și eu în planul de demolare. Ce mai contează că-i pe dreapta, că-i pe stînga… Zicem că astalaltă este. Semnați-mi și dumneavoastră cererea». Trebuia să se a­jun­gă cu această cerere pînă la Ceau­șes­cu ca să rămînă în picioare. Și to­va­ră­șa secretară a semnat. Și pînă la ur­mă i-a rămas lui casa în picioare”, povestește Constantin Donose.

Falsa casă a lui Cuza rezistă și acum, sufocată de blocuri. Unii hu­șeni cred și acum că trec pe lîngă un monument. Dacă ar străbate strada care-i poartă acum numele, Cuza ar vedea însă un teren dezgolit care-și așteaptă cumpărătorul, iar mai încolo o sală de sport ridicată în vremea lui Adrian Năstase.

Vlad ODOBESCU