Cronică de pe cîmpul cu gunoaie

Noroc de campania Let’s do it Ro­mânia! Noroc de vreo 20 de oa­meni, care și-au lăsat la o parte trebu­ri­le și timp de cîteva ore au adunat îm­preună aproape 1000 de kilograme de gunoi de pe pîrtia de schi din zona Sărăriei și din pădurea alăturată. Și, da­că s-au oprit din colectat resturile a­runcate de alții, a fost „nu pentru că nu mai era gunoi, ci pentru că nu mai a­veam saci”, după cum mi-a po­ves­tit, la un ceai călduț, Vasile Dorin.

In­giner în timpul liber, din „nevoia de a rezolva ceva care supără pe toată lu­mea”, a­-c­esta împreună cu cîțiva co­legi, participă la amenajarea parcu­ri­lor sau la curățărea locurilor pictate cu deșeuri de care toată lumea se plîn­­ge, dar puțini ajung să-și pună mănuși pe mîni și cu sacul în cealaltă să strîn­gă una cîte una, pungile și sticlele lă­sa­te la marginea străzilor, din „lipsa de conștiință, educare sau din lipsa a­pli­cării oricărei legi”.

Cînd au intrat în pădurea din nor­­dul orașului, au rămas uimiți. „Ma­rea sur­priză a fost cînd am găsit lucruri pe care nu ți le imaginezi că le-ai pu­tea găsi într-o pădure, cum ar fi, gră­ta­re de frigider, ștergătoare de la ma­și­nă sau cutii de șampon. A­di­că, cine vi­­ne la iarbă verde să se spe­le pe cap?”. Dar la fel de mare le-a fost și în­tristarea pentru că „solul era efectiv impregnat cu plastic și PET-uri, deci trebuia săpat pînă, poate, la 20-30 centimetri și tot ieșeau pungi de sub pămînt.” Din­co­lo de simpla im­pli­care, Vasile Dorin recunoaște că în lupta pentru natură vede trei pași im­portanți, „primul e să con­ști­en­ti­zezi că e nevoie de așa ceva, al doilea es­te să faci ceva, iar ultimul ar fi, în mă­sura în care poți să determini și pe cei­lalți să facă ce­va. Iar pentru că pu­țini se mai gîn­desc și la asta, tot ceea ce facem noi ar trebui repetat mereu și mereu.”

Schimb PET-uri pe o pîine

Numai de niște reguli care să fie res­pectate am avea nevoie sau de „un sis­tem bine pus la punct, care ur­mă­rește ideea reciclării”, așa cum se fa­ce și în Germania. Acum un an, cînd Vasile Dorin a ajuns într-unul din ma­ga­zinele pentru un bax cu șase sticle de plastic de bere a plă­tit 3.10 euro, 1.50 produsul și 1.60 PET-urile. Cu sti­clele goale, s-a întors la magazin și niște „mașini spe­ciale au identificat co­dul de pe fiecare și mi-au dat un bon, cu care de la caseria magazinului mi-am re­cu­perat banii. Îți dai sea­ma la noi cum ar dispărea din mediu toa­te am­ba­lajele dacă s-ar pune un preț pe ele, 10-20 de bani, toți oa­me­nii stră­zii le-ar strînge.”

Dintre toate campaniile la care a mers să ajute Vasile Dorin a văzut la Voinești „mai mulți oameni decît nu­mă­rul de puieți aduși pentru să­dit. E­rau părinți care au venit cu co­piii și cred că e o vîrstă foarte bună de la ca­re să începi făcînd ceva practic. Asta a fost chiar impresionant, nu te aș­tepți să vezi un copil de cinci ani la plan­tat copaci sau făcînd cu­ră­țe­nie pe cîmp.”

Iulia CIUHU