Cine cîntă-n inima munților

Nu e un sihastru sau vreo ființă so­li­tară, dar Nadinei îi place mult să tră­iască în munți. Nu știu dacă asta i se tra­­ge doar pentru că e din Vatra Dornei sau pur și simplu pentru că nu îi place poluarea. De asta s-a înscris și la In­gi­ne­rie Geologică, crezînd că așa va îm­bu­nătăți mediul transformat care ne în­con­joară.

Însă de multe ori planurile noas­­tre nu coincid cu ceea ce visăm, iar mult studiata facultate nu se află în con­cordanță cu gîndurile Nadinei. „Am crezut că așa pot salva lumea, dar tot la ce se gîndesc ei e doar la exploatarea pe­trolului. Eu nu cred ca voi putea fa­ce asta”, îmi expune ea stiuația, pu­nînd în balanță cele două aspecte. Și se pa­re că talerul nemulțumirilor înclină u­șor în jos. Poate de asta s-a și regăsit în echipa celor de la Greenpeace, cărora li s-a alăturat în mai anul trecut.

Își amintește că primul proiect pe ca­re ea l-a condus a fost acela prin care a împărtășit liceenilor noi trucuri de a pă­stra o planetă mai sănătoasă. Planul de bătaie cu care au pornit arăta noi me­tode de a reduce consumul casnic. „Am rămas uimită să văd că mulți copii nu știu cum arată un bec economic și cu a­tît mai puțin cum funcționează el”, îmi spune indignată Nadina, dar „sper ca prin actiunea noastră ei să fi învățat sa va­lorifice lumina si apa”.

Un mit pentru o semnătură

A fost și un proiect pe care nu-l va ui­ta. Era în ziua marșului împotriva fo­lo­sirii autovehiculelor cînd, la o trece­re de pietoni, toate mașinile au încetat să meargă, oprind inclusiv și motorul. „Pentru asta merită să lupti, cînd solida­ritatea îți este împărtășită”, și îmi zîm­bește calm. “De mule ori sunt vulca­ni­că, iar cînd multe nu ies asa cum sper, îmi revărs nervii pe cei din jur”, dar as­ta nu a împins-o pînă la fapte extreme. Deși mărturisește că ar face-o oricînd, chiar și pentru o semnătură pusă pe hîr­ti­e împotriva construirii celui de-al trei­lea reactor nuclear. Pînă acum pare mul­țumită de rezultate, mai ales „atîta timp cît mulți investitori și-au retras deja in­ves­tițiile. E un fapt care îți dă satisfac­ți­e, știind că nu ai muncit în zadar”.

Nadinei îi plac mult animalele. Mul­te pisici și căței de-ai străzii au trecut prin brațele ei. Prietenii îi spun că as­ta nu se face, dar ei nu îi pasă. Îi în­gri­jește în amintirea cățelului ei dis­pă­rut, după care îi duce la adăpost. Ca să îi ajute, și-ar transforma casa în una pen­tru animale.

Acum, chiar dacă e în an terminal, încă nu știe ce să facă pe mai departe. Se întîlnește la repetiții cu colegii ei de la Moldavia Folk. Își dorește mult ca visele ei pentru o planetă mai curată să fie finalizate, dar asta după multă me­di­tație în munții din Scandinavia, a­co­­lo unde își dorește să ajungă.

Iustina AMBRONO