Cînd se aprind luminile Crăciunului

Academia de gardă Niciun comentariu la Cînd se aprind luminile Crăciunului 1

Liga Studenților Facultății de Automatică și Calculatoare (LASC) a Universității Tehnice „Gh. Asachi” (UTI) din Iași organizează un workshop cu tema „Christ­mas Light” (Lumina Cră­ciu­­­nului), cu scopul de a realiza siste­me de iluminat destinate de­co­rurilor de Crăciun.

„E un eveniment cu jo­curi de lumini, programate cu microcon­trolere și leduri. Ei pot face acest proiect individual sau pe echipe. Cei care nu au o echipă se vor înscrie și le vom face noi una. Își vor realiza proiectul înainte iar la eveniment vor participa și își vor prezenta lu­cra­rea, care poate fi orice, numai că trebuie să utilizeze leduri și microcontrolere. Avem și ajutorul unui profesor și anume, conf. dr. ing. Florin Pantelimonescu, de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UTI”, a declarat Mădălin Nițu, președintele LSAC, Iași.

Studenții interesați pot completa formularul de înscriere online pe cristmaslightcontrol/yahoo.com pînă pe 18 decembrie a.c.

„La acest proiect se pot înscrie doar studenții de la Automatică și Cal­culatoare, este în mod special pen­tru ei. Cîștigătorii vor fi premi­ați iar evenimentul este unul acade­mic, dar încercăm să facem și ceva caritabil. Mergem la o casă de copii sau îi aducem la facultate, vom face jocuri, vom da cadouri, vom cînta co­linde. Vom merge prin cămine pen­tru a strînge bani și pe unde mai pu­tem face rost”, a mai adăugat Mă­dă­lin Nițu.

Prezentarea va avea loc pe 22 decembrie, însă urmează ca or­ga­ni­za­torii să găsească un spațiu po­tri­vit.

Anca POPA

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top