1 decembrie și cea mai mică Românie

Și anul acesta ce faceți de ziua României? Mai sînt două-trei zile pînă cînd va veni 1 decembrie, iar singurele vești pe care le-am auzit nu fac referire decît la instalațiile de Crăciun și acel tricolor (căruia i s-a mai adăugat o culoare) de la Alba Iulia. Mergeți la paradă, fa­ceți o petrecere, vă uitați la Pro TV, care-și aniversează nu știu cîți ani de emisie sau începeți să vă plîn­geți?

Pentru o bună parte dintre ro­mâni, această zi se desfășoară între trans­misiile de dimineață, în care ve­­dem soldații cum defilează spre Arcul de Triumf din București și jurna­lul de la ora 19.00, în care o vedem pe Andreea Esca, îm­bră­ca­tă în ace­lași costum roșu, spunînd „Bună sea­ra România! Bună seara Bu­cu­rești!” celor două milioane de telespectatori. Patrioți sigur că mai exis­tă, fie ei bătrîni cu stele înfipte în piept, fie tineri care vor să schim­­be țara. Acestea, de regulă, sînt ex­tre­mele, însă pe cea mai mare par­te o ve­dem pe micile ecrane cum își a­ra­­tă dezamăgirea, mîhnirea și tris­te­țea față de tot ce i se întîmplă.

De o bună bucată de vreme, 1 decembrie a devenit un fel de zi a pomelnicilor televizate, fără nici o limită la timpii de emisie. În pri­mul rînd, îi vedem pe analiștii care iar se întreabă – culmea, tot n-au gă­sit răspunsul – dacă este bine să ne săr­bătorim ziua națională pe 1 decem­brie. Urmează defilările, unde, din care motiv nu știu, acestea sînt la fel de comentate cu aceeași îndîrjire de spui că e un cataclism în centrul Bucureștiului.

Însă cel mai „frumos” mo­ment e apariția tuturor Popeștilor și Io­neș­tilor, cînd românului de rînd i se pune întrebarea „sînteți mîndru că sînteți român?”. Iar răspunsu­ri­le curg mai ceva ca apele istoricului rîu Milcov și cum anul acesta cri­za încă își mai face de cap cu noi, să vedeți acum plînsete și of-uri spuse în direct. Spunem că sîn­tem un popor mîndru, însă cînd e 1 decembrie, despre ce vorbim? Des­pre politica urîtă, guvernanții co­rupți, medicii nesimțiți și lista poa­te continua. Această zi, cînd se spu­ne că se adună toți oamenii la un loc, e mai degrabă ziua în care vedem cît de mică e de fapt această țară.

Nu știm să ne purtăm țara cu fruntea ridicată, îi ascultăm pe toți ana­liștii care afișează o ipocrizie sa­cră, iar ne culcăm pe ureche, la pro­priu, din nou. Măcar anul acesta să ținem minte că România nu e fă­cută de cei 469 de parlamentari.

George GURESCU