Nerăbdători după dezastru

Și încă sîntem pe Pămînt, în viață, fără nici o rachetă care să ne treacă pe la geamurile dormitoa­re­lor. Războiul mondial a fost amînat, apocalipsa stă la colț și ne așteaptă, iar polii magnetici ai pămîntului în­că nu ne-au stricat ecosistemele. De atîta amar de timp așteptăm să ni se întîmple ceva, iar de cele mai multe ori ne gîndim la cîte un cataclism sau o anarhie. Deja avem o criză ca­re nu mai vrea să ne părăsească, iar societatea se degradează pe zi ce tre­ce.

Obosiți, sătui și lipsiți de orice dorință de a face sau întreprinde ceva, ne mulțumim cu critici și vi­zio­nări prelungite ale politicienilor de la televizor. Nimic bun nu se mai întîmplă în lumea asta, ar spune o bună parte din oameni. Dar, din fericire pentru noi, cei care nu ne în­crun­țim frunțile încontinuu, motive tot mai găsim. După 15 ani de stat în care nu a avut voie să-și părăsească domiciliul, disidenta birmaneză Aung San Suu Kyi a fost eliberată de autoritățile militare din Myan­mar. La auzul acestei vești, cei mai mari lideri ai lumii n-au contenit să aclame din nou dreptul la libertate, iar pentru președintele american, Ba­rack Obama, ea a devenit erou.

Iar cînd am crezut că sîntem atot­cunoscători, din Peru au venit în­registrările video cu un trib din pădurea amazoniană a cărui existen­ță nu știa mai nimeni. Pentru cerce­tă­tori, întîlnirea cu aborigenii a în­sem­nat, după cum a mărturisit chiar unul, o adevărată întoarcere la propriile-i rădăcini. Dincolo de modul de viață primitiv, în filmările auto­ri­tă­ților s-au văzut chipurile acelor oa­meni neatinși de criză, de greve sau de apocalipse inventate.

Una din lecțiile pe care trebuie să le învățăm într-un final e că viața nu se învîrte numai în jurul anarhiei imaginate. Chiar și țara asta, așa de a dracului și nesuferită cum este, cu tot cu guvernul corupt și opoziția fantastică, societatea tot mai mișcă un pic. Săptămîna trecută s-a re­lan­sat platforma online a „Alianței pen­tru o Românie curată”, din pă­ca­te nu se va putea face curat ca în acea cam­panie „Let’s do it, Roma­ni­a”, însă lucrurile pot căpăta un alt contur. Și mulțumirea vine atunci cînd vezi că un om ca Alina Mun­gi­u Pippidi, care-i jumătate din timp plecată în Germania, tot își mai arată interesul pentru țară. Iar în loc să dăm primul comentariu pe fo­rum cu „de parcă asta ar rezolva ceva”, să știți că ac­cep­tă și voluntari. Nu compar acum acest eveniment cu eliberarea disi­den­tei birmaneze, însă parcă cursul so­cietății nu se schimbă după neroziile din Palatul Par­la­men­tu­lui.

George GURESCU