Un Erasmus pentru Coimbra
Academia de gardă 10 noiembrie 2010 Niciun comentariu la Un Erasmus pentru Coimbra 10Studenții masteranzi de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), care au beneficiat de o mobilitate în cadrul programului Erasmus, pot intra în competiție pentru a cîștiga premiul „Arenberg-Coimbra Group Prize for Erasmus Students”. Cîștigătorul concursului organizat de către Grupul Coimbra va primi un premiu în valoare de 5.000 de euro.
Acesta va fi acordat candidatului care reușește să demonstreze într-un eseu de maximum patru pagini, redactat în limba engleză, cum l-a ajutat schimbul de experiență în îmbunătățirea lucrării de dizertație. Aplicațiile trebuie să fie trimise de către UAIC pînă la data de 30 noiembrie. Pe 31 martie 2011, o comisie de experți va întreprinde o evaluare finală a candidaților, iar în decurs de o lună de la această dată va fi anunțat cîștigătorul premiului.
„În fiecare an există și studenți de la noi care participă, dar pînă acum nu a cîștigat nici unul. Anul acesta premiul a fost luat de Alessandro De Bortoli de la Universitatea din Padova”, a declarat prof. univ. dr. Henri Luchian, prorector pe relații internaționale la UAIC.
Anul trecut, premiul a fost acordat în cadrul unei ceremonii festive la Universitatea Foundation din Bruxelles de către ducele de Arenberg.
Oana CRĂCIUN









Adaugă un comentariu