Răbdare și tutun

Dacă deschidem orice carte de istorie, portretul domnitorului A­lex­andru Ioan Cuza este creionat numai în cuvinte mărețe, iar pe a­lo­curi de-a dreptul măgulitoare. Gă­sim informații despre rolul pe care l-a jucat în reformarea celor două Principate, aflăm că a în­cer­cat să implementeze Codul Civil al lui Napoleon și a făcut în­vă­ță­mîn­tul gratuit. Cu toate acestea, pe 11 februarie 1866, acesta a fost obligat să abdice de așa-zisa Mon­struoasa Coaliție. Acuzat de au­to­ri­tarism, acesta și-a petrecut ul­ti­mii ani în străinătate.

Un alt exemplu este regele Ca­rol I, un prusac rece care a venit să ne conducă cele două Prin­ci­pa­te. În aceleași manuale de istorie îl ve­dem ca pe un adevărat con­du­că­tor care a reușit să aducă mult do­ri­ta stabilitate și să maturizeze so­ci­e­ta­tea rom=nească. Culmea, a avut și cea mai lungă domnie, 48 de ani, aproape jumătate de veac de mo­der­nizare continuă. Dar în acele tim­puri, nu puține au fost dățile în care însuși Carol a vrut să pă­ră­seasă principatele, mișcări antidinastice au existat, slavă Dom­nu­lui, și să nu uităm de comica repu­bli­că de la Ploiești a lui Candiano Po­pes­­cu din 1877.

Mai vin cu încă un exemplu, familia Brătienilor. Acei liberali care au pus umărul și capul la con­­strucția statului de azi. Politicieni veritabili, folosiți și de liberalii con­temporani drept exemplu de echi­tate. Ei bine, la rîndul lor, s-au fo­lo­sit de puterea lor și au comis ile­galități, de multe ori au fost a­cu­zați de falsificarea alegerilor și de promovarea propriilor interese.

Întotdeauna ne grăbim să tra­gem concluzii și să aruncăm ana­te­me asupra celor din jur. Sîntem mereu în căutarea adevăratelor va­lori și ne plîngem de lipsa acestora, dar niciodată nu avem răb­da­rea necesară pentru a le aștepta. Ele există și acum, dar nu le vedem. Aceste personalități au fost foarte mult criticate și, culmea, nu le-am uitat, ba mai mult, citim cum sînt descrise. Căutăm elitele românești ca și cum ar fi niște cutii pro­mo­țio­nale într-un supermarket, dar ex­is­tă un complex proces de de­can­tare, iar abia peste mulți ani vom putea găsi răspunsul la aceste în­tre­bări. Universitatea „Cuza” a fă­cut 150 de ani, iar încercăm să găsim valorile contemporane și ne plîn­gem de lipsa lor. Să vorbim peste 50 de ani, atunci sigur vom mai a­dă­u­ga cîteva în cărțile de istorie.

George GURESCU