La pescuit pe „valuri toxice”

E vineri la Baziaș, pe unde Du­nă­rea „otrăvită” de unguri e aștep­ta­tă să aducă un mare val de „apă roșie”, toxică, deocamdată vizibilă doar pe ecranul televizorului. E vineri la Ba­ziaș și pescarul Radu Aciobăniței tace, cu un aer contemplativ, undeva pe malul „gîrlei”. Nu prea se înghesu­ie să-și dea cu părerea. Nici despre „apa roșie”, nici despe vreun alt su­bi­ect de altă natură. Spune doar că, da­că vine „valul toxic” pe Dunăre „e foarte rău”.

E simplu, zice Radu: știrile sînt știri, nu încape îndoială, trebuie să dea și televiziunile tonuri alarmante, ca să trăiască, dar, vorba aia, nu e pri­ma oară cînd, pe lîngă pești, pe Du­nă­re plutesc alerte și avertismen­te. Azi e vineri la Baziaș și apa deocam­dată e curată. Radu s-a convins cu ochii lui încă de dimineață.

Ce știe pescarul ăsta din Baziaș des­pre accidentul care a întors pe dos Europa se traduce prin fraze sim­ple:  „Știu că pe la unguri nu-știu-ce, a ex­plodat nu-știu-ce. Da ce-o fi, cum a­rată, ce îi nu știu”. E „mîl roșu”, e „ce­va care înroșește apa”, pui mîna pe el, te arzi, „chestii d-astea”. Ra­du preferă să păstreze un spirit realist în chestiunea asta. Oricum mare lucru nu are cum să facă.

„Dacă vine apa roșie, n-avem ce fa­ce. Nu-s ungurii de vină, necaz e și pentru ei, și pentru noi. Că dacă ne o­prește de la pescuit, taxele trebuie să le plătim oricum. Ne lovește tare de tot”.

De alături, pescarul Dani, cole­gul lui Radu, curăță niște carași pe care îi aruncă apoi vesel la mîțele aciuate în baracă. A avut o zi bună. Are bar­ca plină de știuci mari care zvîcnesc cît le cercetează mîndru. Trecînd to­tuși la chestiuni ceva mai serioase, Dani e destul de tranșant când vine vorba de posibilitățile financiare din zonă. „Singura chestie pe care poți s-o faci dacă oprește pescuitul în zo­nă e să-ți pui palma-n fund și s-o tai afară”, strigă pescarul.

Brusc, la baracă se iscă o mică dez­batere printre pescari: vor ieși sau nu la pește, indiferent de a­me­nin­țare? Concluzia o dă, pe un ton doct, tot Dani: „La cît de mediatizat e to­tul, nu poți să iei din pește, dacă se îm­bolnăvește. Că nu ți-l cumpără ni­meni. Ce-ai să faci cu peștele? Stai cu el!”. E grav. Omul are doi copii acasă, iar altceva nu știe să facă. „Noi sîntem fericiți dacă pescuim. Va fi cel mai rău pentru noi. Asta ne mai lipsea. Și-așa ne oprește cîteva luni în fiecare an să mai pescuim, lunile de prohibiție”, se enervează pescarul.

Se enervează cum s-a enervat și cînd a auzit de „apa roșie” la televizor. Cînd a văzut știrea, pe Dani l-a apucat amețeala. A simțit „ce simte omul de la fabrică cînd i se spune că ar putea să fie dat afară de la lucru”.

Andrei UDIȘTEANU