Agronomia, dincolo de doctorat
Academia de gardă 12 octombrie 2010 Niciun comentariu la Agronomia, dincolo de doctorat 0Pe 8 octombrie a avut loc inaugurarea oficială a proiectului „Școala postdoctorală în domeniul agriculturii și medicinei veterinare”, primul de acest gen la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iași (USAMV). La inaugurare au participat atît candidații cît și tutorii acestora. Scopul proiectului este acela de a sprijini financiar și logistic activitățile de cercetare în cadrul programelor postdoctorale.
Inițiativa presupune selecția a 50 de cercetători care vor beneficia lunar de 4190 lei timp de 2 de ani. Pe lîngă sprijinul financiar, bursierii vor avea ocazia să studieze timp de trei luni la universități importante din Europa. Proiectul se desfășoară în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. „Am organizat deja o primă sesiune de admitere în septembrie, s-au înscris 21 de candidați din care în această perioadă vor fi înmatriculați 19, urmînd ca restul locurilor pînă la 50, să fie ocupate în februarie, cînd se va organiza o a doua sesiune de admitere.
În cadrul acestei burse cei care au fost admiși trebuie să facă și un stadiu de instruire în strainătate, fie la o universitate de profil, fie la un institut de cercetări de specialitate. Cei acceptați trebuie să îndeplinească următoarele criterii: să publice lucrări ISI, să publice trei lucrări în reviste cotate ISI sau indexate în baze de date internaționale, de asemenea să depună o aplicație într-un proiect național sau intern”, a declarat conf. dr. Costel Samuil, directorul departamentului de cercetare.
Acesta este primul an cînd USAMV dezvoltă un astfel de program.
Georgiana ANDRONIC
Ștefana SUCHĂR









Adaugă un comentariu