Eroul care luptă cu fiarele contorsionate

Mai avea cîteva minute și ieșea din tură, cînd a sunat alarma. S-au e­chi­pat cu viteza luminii și au pornit la drum, spre Stroiești, prin hopuri dîmburi, fi­­indcă drumul era rău. A simțit că e de rău și că nu o să ajungă să doarmă lîn­gă nevastă în noaptea aceea. Un tren lu­­ase dintr-o barieră o mașină și o tî­rî­i­se 300 de metri, în jur numai dispe­ra­­re, în total șase morți.

Florin Nistor a pus mîna pe foarfece și rangă și a sărit să scoată din fiarele încontorsi­o­nate trupurile oamenilor fără de no­roc. „Nu știam cum să scoatem ma­­șina din plugul trenului, iar pe calea ferată erau numai bucăți, nici un om nu mai era întreg. Una dintre femei era și însărcinată”, își a­min­teș­te băr­ba­tul de 37 de ani. Lui, me­­seria de „om de fier” i se potrivește ca m­ă­nu­șa, deoarece nimic nu-i mai mic­șo­rează sufletul, le-a văzut pe toate.

La descarcerare în Suceava lu­crea­ză de 12 ani de zile, iar acum este pe pos­tul de comand echipaj, instruiește oamenii de teren. Acum n-ar mai sta într-un birou nici mort, n-are stare, îi fier­be sîngele dacă nu pune mîna să a­jute, dacă nu simte gustul amar al mor­ții. Întîmplarea cu trenul a fost acum doi ani, însă accidentele rutiere îi ies din listă. Nu le mai ține socoteala. Ce­le mai multe au avut loc în curbele de la Cumpărătura, unde de-o parte și de alta a drumului sînt numai cruci. Zeci de morți, care la fața locului, care la spital, după cum a vrut Dumnezeu. El a dat tot ce-a putut, însă cu fragilita­tea corpului omenesc nu e de joacă. Ex­­istă cazuri în care omul mai tră­ieș­te doar dacă îi lași bucata de fier în pîn­tece ori în plămîni, dacă i-o scoți moare pe loc. „Trebuie transportat la spital așa, tăiem bucata de fier cît mai mică și îi duce mașina SMURD ori cea de la Am­bulanță, după situație”, măr­tu­ri­seș­te Florin. Altădată au scos dintr-o moară de concasare un bătrîn în timp record. Era iarnă.

Are degetele groase, iar ve­ri­ghe­ta i-a intrat adînc în carne. De cînd se știe stă cu mîna numai de foarfecele despărțitor, pe ranga Huligans și pe bomfaierul electric. Autospeciala e ca o navă extraterestră, dotată pînă în dinți cu scule și frînghii. Are noroc din acest punct de vedere, nu pleacă pe te­ren cu mîinile în buzunar ca alții, de la alte unități care au încă mașinile de acum 20 de ani. „Sînt care co­pi­lă­resc și pînă la 30 de ani, însă, odată ajunși aici, nu mai pot. După o lună, două, ți se rup legăturile cu sentimentul de si­gu­ranță și confort. Meseria asta te ma­­turizează la foc automat, fără să te în­trebe”. Își amintește apoi că în 1995 a terminat Școala Militară de Pom­pi­eri „Căpitan Pavel Zăgănescu” din Prahova, iar în 1996 a venit să lucreze în Gura Humorului. Acum mai bine de un deceniu a ajuns la Su­cea­va, unde i se pare că oamenii se spe­rie în fața morții mai mult decît al­ții. Un obicei ce li se trage de la pre­di­cile din biserici.

Paula SCÎNTEIANU