Revistă pentru adolescenți

Prin toamna anului 1990, un Ion Cristoiu mai tînăr, cu plete, su­ferea de o criză de lombosciatică, într-unul din saloanele Spitalului Municipal. Atunci a primit o vizită de la actorul George Mihăiță. Din­co­lo de urări de însănătoșire, ac­to­rul adusese cu el o propunere cel pu­­țin interesantă: apariția unei re­vis­te pentru adolescenți, prima din Ro­mânia de-abia ieșită de sub Cea­u­șescu și care avea să stîr­neas­că o adevărată mișcare printre ado­les­­cenții Revoluției.

Așa începe istoria primei re­vis­te pentru adolescenți din România post­decembristă. De pe patul de spi­tal și cu un împrumut de un mi­li­­on de lei de la bancă, bani care lui Mi­hăiță îi iscau frisoane în miez de noapte. Prima redacție a revistei a fost la bloc, în apartamentul ac­to­ru­lui. Numele noului produs, „Sa­lut”, l-au smuls de la liceeni, prin­tre care actorul a făcut un fel de stu­­diu de piață primitiv.

A mai fost nevoie de o vizită la re­dacția revistei „Bravo”, în Ger­ma­nia, de unde a fost „importat” for­matul, și de ideile de rubrici ca­re au făcut carieră. Toate ideile lui Cristoiu. Una despre sexulitate, al­ta de umor, încă una de scrisori de la „cei singuri”. „Nimeni nu e singur”, scrie în capul paginii. Aici apă­­reau povești ce par să țină de epoca „găinii care a născut pui vii”. „Am fost hărțuită sexual de propriul bunic” sau „am fost călugăriță, acum vreau un copil inseminat arti­fi­cial” sunt doar două exemple pri­mi­te de la cititoare. Mihăiță sus­ți­ne și azi că nimic nu era inventat. „Era mai simplu să-i asculți pe ei, de­cît să facă din redacție”.

Dar probabil că momentul de glo­rie al revistei a fost cînd, după pri­mul concert Michael Jackson, din 1992, de la București, actorul i-a înmînat starului, în prezența unui Ion Iliescu care zîmbea cu gu­­­ra pînă la urechi, un număr din su­­plimentul special „Salut”, dedicat evenimentului. Michael a plecat cu „Salut” în mînă. „Revista s-a vîndut atunci în 150.000 de exem­plare”, povestește George Mihăiță.

Din 1996, revista concepută de ac­tor, alături de liceeni voluntari, a în­ceput să fie curtată de trustul din ce în ce mai mare al lui Adrian Sîr­bu. Patronul de la Pro avea însă al­te planuri. A închis-o sistematic, con­trolat. Dincolo de presa scrisă, o altă manie adolescentină prindea aripi, de data aceasta pe micul ecran: „Generația Pro” începuse să fa­că zgomot, lumini, de undeva din Pache Protopopescu, iar „Salut” in­tra în istoria postdecembristă.

Andrei UDIȘTEANU