Sărăcia noastră, mai mare decît a lor

Campania și șampania. E o prac­­tică obișnuită nu doar la noi. De fie­care dată cînd se pune la cale vreun proiect, oricare ar fi el, dar pre­­cis e spre binele României, tre­bu­­ie să se lase cu o chermeză nu­mi­tă la fel de delicat „cocktail”. Cele mai delicioase sunt cele despre să­ră­­cie. The Opening Conference for Combating Poverty and So­cial Exlusion a avut loc săptămîna tre­­cută la Madrid.

Jurnaliști din toa­te țările europene au fost cazați la hotel de patru stele, ce-i drept, doar pentru o noapte. La conferință s-au făcut pauze dese, în care a plo­uat cu saleuri și alte fursecuri, cu su­­curi naturale și apă minerală de cea mai bună calitate. Mîinile hră­pă­­rețe făceau curat în farfurii și rî­se­­-te timide din spatele unui pahar um­­plut, dădeau de înțeles că eve­ni­men­tul e unul de nivel înalt.

Seara s-a lăsat cu un mini-ban­chet la muzeul Prado de unde îmi pa­­re extraordinar de rău că am lipsit. Ar fi fost interesant într-adevăr.

Conferința a început cu trebuie și la fel s-a și încheiat. „Trebuie ca toa­­te guvernele să facă front comun în combaterea sărăciei, să se creeze lo­­curi de muncă, să se diminueze dis­­criminarea grupurilor deza­van­ta­­jate, a minorităților, imi­gran­ți­lor”, și lumea aplauda cu foc ca du­pă un discurs nemaiauzit.

Madridul e un oraș frumos, co­­lorat de oameni de toate naționa­li­tă­ți­le, dar nu mai are demult izul u­nei te­lenovele. Cam de cînd s-au des­chis granițele. Prostituatele îi ade­me­nesc pe trecători în fața sec­ți­ei de poliție, românii sunt zgomotoși și spaniolii îngăduitori cu toți. Și to­tuși, clădirile de poveste, pie­țe­le nu mai ridică Madridul la înălțimea u­nei civilizații.

Și totuși, oricît dor le-ar fi de ca­­să, românii care au mușcat din fruc­­tul emigrării nu s-ar întoarce. Nu și-ar putea-o ierta niciodată.

Orașul ăsta pestriț, cu o umbră de civilizație maură și un strop de gă­­lăgie împrumutată de la străinii ca­­re încă nu i-au gustat respectul, ofe­ră săracilor din România o bu­ca­tă de rai. Nu le poate da însă și res­pec­tul de sine.

Eu am fost una dintre cele care au mîncat din banii săracilor, la o con­­ferință de pomină, la Madrid. Nu am vreo remușcare și nici pînă acum nu m-am prins de unde are Uni­­unea Europeană atîția bani, în­cît își permit luxul de a se gîndi, oda­tă la trei luni, mereu în cadrul u­nei conferințe, și la săraci.

Andreea ARCHIP