Taxa pe parlamentar

Ce dacă politicienii nu mănîncă sha­worma și beau Cola numai cînd ră­mîn fără Red Bull pentru whisky? Dacă tot impozităm viciile, măcar s-o facem cinstit și să acoperim toate arii­le vizate, să nu discriminăm. Doresc ast­fel să propun mai marilor norocoși ca mine, cu scaun mai moale și pentru care căminul e Casa Poporului și nu C5: taxa pe mandat de politician. O sumă modică, bineînțeles, calculată în funcție de furturile din funcția an­te­rioară. Ce viciu mai mare decît pu­te­­rea, înavuțirea peste noapte și pe ne­drept sau posibilitatea de a face ce te taie capul fără teama aplicării legii?

La aceasta s-ar adăuga, desigur, și penalizări precum: taxă pentru amendamente care nu dau randament sau chiar strică ce înainte oricum mer­gea prost, taxă pentru înlesnirea drumului fiicei, fiului, secretarei sau ne­vestei spre politică și amendă specială pentru folosirea cuvîntului „democ­ra­ție” cînd vreunul se referă la un stat ca­pitalist.

Dacă ar fi după mine, aș face pu­b­li­­­ce astfel de penalizări. în loc de emi­­siunea lui Mircea Badea, să zi­cem, o oră de anunțuri precum: „De­moc­ratul X a fost amendat în di­mi­nea­ța aceasta după ce anchetatorii au ajuns la concluzia că musculițele din vinul pe care-l deținea în beci erau de la liberalul Y. Liberalului Y i s-a confiscat cra­ma”.

Ar deveni parodie astfel dec­la­ra­ți­a președintelui, care, în momentul con­­firmării realegerii sale, a afirmat: „Eu (n.r.: am pierdut), fiindcă trebuie să muncesc în următorii cinci ani”. Și, dacă tot impozităm viciile, pro­­pun s-o facem și cu alte incalificabile aspecte umane, a căror practică nu tre­buie trecută cu vederea: taxa pe prie­teni (crește, bineînțeles, direct pro­por­ți­o­nal cu numărul acestora), im­po­zit cres­cut la curentul folosit în sco­pu­ri distractive și, de ce nu, taxa pe ha­ine ieftine.

Ioan STOLERU