Dragoste la cutie

Acum doi ani, pe vremea cînd e­­ram în liceu și așteptam înfrico­șa­tă bacalaureatul, s-a organizat un soi de activitate dedicată celor îndră­gos­tiți, care nu erau suficient de cu­rajoși să-și exprime direct sentimen­tele. Era modul nostru de a săr­bă­tori „Valentine’s Day”. Trebuia doar să pui o scrisoare în „Cutia dragos­tei” pentru acea persoană deosebită pe care o admirai în secret, iar după ce tot liceul o citea pentru că era afi­șa­tă alături de celelalte pe un panou uriaș, ajungea la destinatar.

Nu, eu n-am scris nimic de fe­lul acesta, sînt mai curajoasă decît per­sonajele principale din filmele si­ro­poase. În schimb, am primit o scri­soa­re. Întreg grupul meu de prie­te­ne a început să țipe îndemnîndu-mă să desfac mai repede plicul, însă eu nu aveam habar cum să reac­țio­nez. Cînd șefa clasei mi-a strigat nu­me­­le, am crezut inițial că a citit greșit. Apoi că face o glumă nesărată, dar cînd mi-a înmînat minunăția, mi s-a tăiat respirația. Putea fi Sergiu, to­ci­larul de la mate-info care încerca de luni întregi să mă impresioneze prin faptul că mergea la sală. Sau Mihai, tipul care îmi dădea tag pe Face­book la tot felul de poze cu îndrăgostiți.

Dar nu părea stilul niciunuia din­tre ei. Cuvintele erau frumos așe­zate în pagină, scrisul îngrijit, chiar și metafore presărate ici-colo, era chiar emoționant. Și cum nu-și dă­dea numele, preferînd să mă „ad­mi­re anonim”, am postat și eu scri­soa­rea pe grupul liceului cu rugă­min­tea de a-și dezvălui identitatea. La scurt timp am primit un mesaj de la un băiat pe nume Radu care își ce­rea frumos scuze pentru faptul că a în­curcat Ioanele. Declarația de dra­gos­te era destinată celeilalte Ioana Ur­sa­che, din clasa a XI-a B.

Deși colegele mele au fost de­za­măgite, eu am răsuflat ușurată, zîm­bind la gîndul că prințul meu va fi u­nul la fel de curajos ca mine și chiar dacă își va destăinui sentimentele printr-o scrisoare, măcar nu va fi a­nonimă.

de Ioana URSACHE