Ideal versus realitate

Spectatorii au putut viziona sîmbătă, 24 martie, cum arată ferici­rea și dezamăgirea, dragostea și dis­prețul, dar și tristețea, ura și mîhni­rea, cînd în Sala Mare de Spec­ta­cole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași, s-a pus în scenă piesa „Un tram­vai numit Dorință”, începînd cu ora 19.00. Acțiunea piesei o are în centru pe Blanche, care apare îmbrăcată într-o rochie galbenă, asortată cu o geantă de aceeași culoare și cu o pereche de sandale albe, ținînd în mînă o valiză. E venită în vizită la sora ei, Stella, o femeie la vreo 30 de ani, care locuiește în Louisiana cu soțul ei, Stanley. Stella împreună cu soțul ei rămîn uimiți cînd o găsesc acasă și de aici vizita ei se trans­for­mă într-o vacanță prelungită.

„Mulți se ating rar de băutură, dar băutura atinge destul de des”, spu­ne Stanley, în timp ce îi toarnă dintr-o sticlă de whiskey lui Blan­che, care nu vrea să pară o alcoolică. Bărbații din sală rîd în hohote, ba chiar un domn dă aprobator din cap, confirmînd că Stanley are drepta­te. După ce află Stella că plantația de la Belle Reve a familiei nu mai e, a fost vîndută, Stanley începe să-și pună întrebări despre ce fel de persoană e Blanche și ce ascunde ea în spatele acestor minciuni, printre care se numă­ră și cea că ea încă profesea­ză.

Conflictul ia amploare în momentul în care Stanley îi spune soției lui tot ce a aflat despre sora ei, Blanche: că a făcut lucruri mai puțin ortodoxe într-un hotel din Illions, că a fost dată afară de fapt de la școala unde pro­fesa pe motiv că s-a încurcat cu un elev de-al ei și lista cu acuzații la adre­sa lui Blanche poate continua. Blanche interpretează rolul unei fe­mei frustrate, care devine recalci­tran­tă și chiar țipă cînd Stanley îi rea­mintește că nu are pe nimeni și că tot ce crede că se petrece în viața ei e, de fapt, doar o iluzie. Într-una din se­ri­le în care Stanley joacă poker cu doi dintre prietenii lui, Steve și Mitch, Blanche flirtează cu Mitch, un tip ti­mid și care îi cade pradă ușor fran­țu­zoaicei. „Ați scăpat asta, pe cealal­tă nu am văzut-o!” îi spune Mitch lui Blanche, cu vocea tremurînd și fără să-și dea seama că Blanche arunca intenționat cu lucruri de prin ca­me­ră spre el, doar ca să-i atragă aten­ția. Întîlnirile dintre ei însă vor lua sfîr­șit cînd Mitch va afla de la Stenley cine este Blanche de fapt.

Din cînd în cînd, pe una dintre cele două intrări ale sălii își face apa­riția un spaniol ce vinde flori, stri­gînd cît îl țin plămînii „Flores por mu­je­res, flores por mujeres”. Perso­naj ce apa­re și sub rolul unui distribuitor de zia­re, vatmanului, dar și a bărba­tu­lui care o va lua pe Blanche de la Stella și Stanley, în finalul sce­nei. Cî­teva farfurii și pahare sparte reu­șesc să îi trezească pe spectatorii care erau distrași de la piesă.

Piesa „Un tramvai numit Dorin­ță” îl are ca regizor și scenarist pe Andrei Ciobanu și prezintă evolu­ția unor personaje ale căror vieți nu sînt exact așa cum visează. Este un spec­tacol dramatic cu accente comice, în care sînt prezenți oameni pentru care fericirea e doar un cuvînt la fel ca celelalte și care nu cred în fericirea deplină.

Piesa pune în scenă desti­nele unor persoane ce uneori cad în patetic sau în patima alcoolului și al desfrînării, ce se pierd printre ilu­zii și dorințe. La fel cum Blanche a luat tramvaiul numit Dorință ce o va duce într-un loc pe care l-a idealizat toată viața, așa fiecare dintre noi putem spera că la un moment dat ne vom atinge țelul.

de Anca POPOVICI