Supereroi

E frig şi din Piaţa Unirii se ri-di­că un nor mare de abur, ca și cum un balaur uriaș tocmai ar fi lăsat să-i scape ultima gură de aer adu­nată-n plămîni. Cîteva mii de oa­meni stau unii lîngă alţii. Cei mai mulți nu vorbesc şi nu scandează ni­mic, privesc în gol în timp ce mîini își poartă gîndurile așezate pe foi al­be. Dacă te uiți în jur, sentimentele încep să ți se amestece în suflet și n-ai cum să nu simți, pe lîngă mîndria de a-i vedea pe toți încă aici, și un pic de tristețe. Pe fețele oameni­lor speranța-i ștearsă și vocile lor au devenit mai mult ecouri chinuite.

În mijlocul mulțimii, un băie­țaș încearcă să motiveze lumea să scandeze și să însuflețească astfel atmosfera. În mînă are o vuvuzelă verde, pe care o agită prin aer în timp ce trece dintr-o parte în alta a culoarului lăsat liber în centrul gru­­pului. Sînt peste 2.000 de oameni a­dunați în Piață și cînd frigul în­ce­pe să-i cucerească, o iau încetișor spre Ștefan cel Mare, unde se află Pri­măria și centrul PSD. O femeie în cîrje se chinuie să țină pasul cu mul­țimea sprijinindu-se din cînd în cînd de brațul soțului, un tip înalt, înfofolit pînă-n gît într-o geacă groasă, galbenă. În același rînd cu ei, un co­pil de vreo 6-7 ani își tîrîie bicicleta din zăpada murdară, sub privi­ri­le încurajatoare ale părinților. O domnișoară și-a legat steagul țării pe spate și arată ca un supererou ră­tăcit printre luminițele de Crăciun uitate încă în fața Mitropoliei.

E frig și balaurul, cu norul lui de abur, au făcut înconjurul Iașu­lui. Da­că ar trebui să vorbesc despre ța­ra mea acum, n-aș putea s-o fac alt­­fel decît descriind imaginile pe ca­re le tot surprind vrînd nevrînd de un an încoace. Ca într-un desen ani­mat, dacă ceva rău se va întîmpla în Ro­mâ­nia, supereroii o să-și ia capa din cui și-au să se întîlnească în stradă.