Deghizați în prima zi

Se ridică pe vîrfuri, își clatină ca­pul cînd în dreapta, cînd în stînga pentru a găsi cea mai bună poziție. „Ce se întîmplă aici?”, se întreabă ne­du­merită fata din fața cortului de informare de la evenimentul „Bun Ve­nit la UAIC”. În fața ei, cîteva studente își acoperă fața cu ochelarii bunicului, cu mustăți și mesaje scurte. O fată ridică din cutie o mască de cal și și-o pune pe față. „Gata, zîmbiți!”, spune cu o voce groasă un băiat. „Aici îți faci prima ta fotografie din studenție”, îi răspunde, într-un fi­nal, cineva din spate studentei care se încăpățînează să se ridice peste ze­cile de capete din fața sa. În spatele ei se așterne o coadă de studenți ca­re șușotesc între ei despre cum ar trebui să se deghizeze în prima lor zi.

Dinspre Fundație sau din vîrful Copoului se adună în fața corturilor de la „Bun venit la UAIC” sute de studenți. Se opresc la fiecare cort, as­cultă ce se povestește și întind mîna pentru a mai primi un flyer colorat sau, dacă au noroc, chiar un pix ori o agendă. Pe toate le îndeasă într-un rucsac sau o geantă de mînă și o țin așa pînă la ultimul cort. Cînd au terminat, o iau de la capăt ca nu cumva să le fi scăpat ceva. Se înscriu pe zeci de liste în speranța că cineva i-ar putea ajuta să-și găsească cît mai repede propriul drum din studenție. „Uite-l, mă, parcă îi cădea mîna da­că mai lua și flyerul ăsta”, se răstește o fată care împarte materiale pro­mo­țio­nale la colega sa de suferință. Ră­mîne cu mîna întinsă și cu bucata de hîrtie nerevendicată încă de nimeni.

Printre studenți sînt și cîteva persoane aflate sub acoperire. Adul­ții sau oamenii ceva mai în vîrstă trec și ei pe la corturi, întreabă ce se dă și nu pleacă niciodată cu mîna goa­lă. „Este pentru fiica mea, ea nu a pu­tut să vină, dar am venit să iau eu pentru ea”, se justifică o doamnă în fața a cîtorva tineri dintr-o asociație stu­den­țească. Nu trece mult timp că vine de data aceasta un domn îm­bră­cat într-un costum albastru care le spu­ne studenților că are o colecție de pi­xuri și că ar vrea să vadă ce fel au şi ei.

Unii dintre studenți, ceva mai în­drăz­neți, își întreabă colegii de „coa­dă” dacă nu cumva sînt de la aceeași facultate cu ei, iar cînd răs­punsul este afirmativ, bucuria se manifestă în cel mai divers mod. Sar în sus de bucurie, ochii li se dilată și brațele încep să cu­prindă corpul din fața lor. Imediat în­cep și confesiunile. „Fată, mă dor mîi­ni­le de nu mai pot. Ieri am cărat cu tata frigiderul pînă în camera mea de că­min”, se plînge Bianca, studentă la Fa­cultatea de Litere. Urmează un moment de tăcere după care rînd pe rînd, fetele întind mîna și reîncep să-și fluture materialele în fața bobocilor nedu­me­riți. Pe fundal se aude vocea cîn­tă­reței Sia care acoperă vorbele fiecărui student de pe Bulevardul Carol. „Don’t give up, I won’t give up!” (n.r. Nu renunța, eu nu voi renunța).