Prințul fericit al teatrului

E trecut de ora zece seara, iar Du­mitru Georgescu încă repetă în sala pentru teatru de păpuși a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografie „Ion Luca Caragiale” din București. Uneori îi place să exerseze desculț. A deprins asta pe cînd juca la Teatrul „Lu­cea­fă­rul” din Iași și nu avea papuci de scenă, așa că s-a obișnuit cu senzația lemnului sub picioarele sale.

De cînd era de-o șchioapă, în co­pilăria sa din satul Laura, județul Su­ceava, Dumi, cum îi spun prietenii, căl­ca ulițele de mînă c-un actor năs­trușnic care-și făcea singur păpuși și peruci din mătase de porumb. Dar pă­rinții lui au vrut să fie preot, și asta și-a dorit și el o perioadă, așa că timp de cinci ani a studiat teologia la Iași. Asta pînă și-a dat seama că a fost un actor toată vremea, iar cu trei zi­le înainte de admiterea la facultate, a făcut un pas pe altă cărare, pe una care l-a dus la Universitatea de Arte „George Enescu”.

„A fost o întîmplare fericită. Aveam nevoie de un me­diu în care să mă dezvolt, un me­diu în care să mă cunosc pe mine, un mediu care să îmi permită să gre­şesc, să mă împiedic şi să cad fără a fi arătat cu degetul. Pe mine teatrul chiar m-a salvat de la o viaţă mo­no­tonă şi lipsită de sens”, povestește Du­mitru Georgescu, cu licărirea începutului pictată în ochi.

Așa a început, încă din primul an de studiu, din 2008, să joace în pie­sele de la Teatrul „Luceafărul” și-a tre­cut de la roluri fugitive de care ori­cum era foarte mîndru, la roluri prin­cipale care i-au pus etichete de re­cunoaștere și l-au făcut prințul pre­ferat al copiilor. „Pentru mine «Prin­ţul Fericit» în regia lui Radu Nica, a fost mai mult decît un spectacol. Cele două luni de repetiţie, şi, în curînd, cei trei ani de cînd jucăm acest spectacol, au fost magie cu­ra­tă şi pură emoţie. Voi reveni mereu în Iaşi atunci cînd va fi programat”, spu­ne actorul cu nostalgie.

Inspirația pe care o găsește pes­te tot în jurul lui i-au hrănit și talentul de compozitor care i-a adus i­me­diat vizibilitate cu one man show-ul „Gabriel”. Pentru această scriere a sa a fost premiat la Gala Tînărului Actor Hop din 2013, organizată de UNITER la Costinești, cu distincția de „cel mai bun actor” la secțiunea in­dividual. „Încă descopăr sămînța actoriei din mine. Poate că sună a cli­şeu, dar sincer îţi spun că pe zi ce trece încă o descopăr şi încă mă des­copăr”, îmi mărturisește acesta.

În forfota și aglomerația capita­lei, Dumi a simțit că mediul în care poa­te crește și în care se poate cu­noaș­te cît mai bine ca actor e trupa Frilensăr din București. „Sînt în sfîr­şit liniştit. În mod paradoxal într-un oraş atît de agitat eu mă simt foarte liniştit. Mă bucur că de fiecare dată cînd revin la prietenii mei în Iaşi to­tul e atît de normal, e ca şi cînd nici nu am plecat”, spune cu atîta luminozitate pe chip de parcă și-ar pur­ta prietenii cu el peste tot, într-un bu­zunar secret.

E tîrziu, dar repetițiile se-ntind pî­nă după miezul nopții. Ce să faci da­că personajele din tine te chea­mă să le dezvălui pe toate?