Hieroglifele, primele emoticoane ale omenirii

Cîte mesaje ai scris astăzi? Sau cîte anunțuri, articole sau statusuri pe Facebook? Scrisul însă nu a arătat întotdeauna la fel, și chiar dacă este greu de crezut este posibil ca emoticoanele să nu le fi inventat noi, generația Internetului, ci să fi apărut mai întîi pe pereții piramidelor ori în palatele faraonilor. Ce ne este clar însă este faptul că limba este în continuă transformare, și chiar dacă academiile încearcă să stabilească regulile, tot cei care utilizează un limbaj au ultimul cuvînt.

Cu toții ținem minte scrijeliturile de pe bănicile școlii, inimioarele de­se­nate de colege, ori mașinile schi­ța­te de băieți, și totul devenea un a­mal­­gam de semne și caricaturi. La în­ce­pu­turi, în paleolitic, pe pereții peș­te­ri­lor, scrisul a arătat cam la fel cu cel în­cercat de noi pe băncile din am­fi­tea­tre. Vînătorii din paleolitic foloseau, pentru întinderea vopselei, materiale ca părul de animale sau mușchi vegetal. Culorile nu erau însă foarte va­ri­ate, iar în paleta lor se găsea doar ocrul în toate nuanțele sale, de la galben la brun aurit, dar și culoarea căr­bu­nelui de lemn.

Sursa lor de inspirație era vî­nă­toa­rea, aceasta fiind principala lor preocupare. Se crede că acele picturi reprezentau un fel de ritual care să le asigure reușita în vînătoare, dar a­ceas­tă teorie nu a fost confirmată de cercetători. Astfel de peșteri au fost des­coperite în mai multe zone ale lu­mii, dar peștera Lascoux din Franța este una dintre cele mai cunoscute și studiate. Aceasta un exemplu al ar­tei preistorice, artă care a fost de­nu­mită protoscriere

Scrierea cuneiformă

Sumerienii, celor care li se a­tri­bu­ie cea mai veche scriere din lume, foloseau simboluri asemănătoare cu bastonașele de pe caietul unui copil de clasa I, ori care semănau cu niște ace sau cuie, însă în loc de hîrtie fo­lo­seau plăcuțe din argilă. De aici și de­numirea acestui sistem. S-au des­co­perit numeroase astfel de tăblițe la sfîrșitul secolului al XIX-lea și for­mea­ză cea mai veche bibliotecă din lu­me. Această „bibliotecă” conține chiar și un manual antic de me­di­ci­nă, care descrie cîteva proceduri și rețete medicale.

Chiar dacă sumeriana ar fi pri­ma limbă scrisă, datată în 3200 î.Hr., aceasta compunea aproximativ 500 de semne, ceea ce arată complexitatea acesteia. Astfel, limba scrisă con­ținea logograme, niște semne-cu­vi­nte care reprezentau o acțiune sau un obiect, și silabe. Sumeriana însă s-a modificat cu timpul, iar simbo­lu­ri­le au înlocuit logogramele, mai ușor de trasat cu vîrful trestiei pe tă­bli­țele din lut moale. Orientarea scri­su­lui nu este însă aceeași cu cea de astăzi. Sumerienii scriau la început pe vertical, de la dreapta la stînga, ca mai apoi să înceapă să scrie pe orizontal. Scrierea se învăța în cîțiva ani și doar cei privilegiați aveau acces la ea. De aceea celelalte popoare nu au reușit să ia contact cu scrierile sumerienilor.

Hieroglifele, desenele piramidelor

De piramide am tot auzit. La fel și de hieroglifele ce acoperă monumentele din piatră ale Egiptului. Ve­dem așadar că scrierea era extrem de importantă pentru egipteni, cu ajutorul acesteia transmițîndu-se texte magice și ajutau morții să ajungă în lumea lui Osiris, zeul care stăpînea tărîmul morților.

De aceea pe malul Nilului scri­e­rea a devenit rapid o adevărată artă, practicată cu profesiona­lism de scribi. Dincolo de textele din piramide, de cele de pe sarcofage sau din Cartea Morții, scrisul a sus­ți­nut și monarhia e­gipteană, înre­gis­tră­rile acțiunilor fa­raonilor conso­li­dîndu-le puterea.

Chiar dacă Egiptul cunoaște ca primă formă de scriere hie­roglifele, acestea erau utilizate doar pentru obiectele de cult sau mo­numente. Pentru scrierea co­ti­dia­nă a apărut un tip simplificat de semne, denumit de greci scrierea hi­e­­ratică, care nu necesita la fel de mult timp pentru scriere.

În ultimele secole ale civilizației însă, scrierea hieratică a fost în­lo­cu­i­tă cu „demonica”, care avea un timp și mai redus de executare. Aceasta a fost utilizată doar pentru documen­tele private, dar s-a impus mai apoi și în sistemul oficial și a fost forma de caligrafiere specifică perioadei pto­lemeice și a celei romane.

Din China pînă-n Grecia

Cînd vorbim despre culturi an­ti­ce și civilizații avansate, nu putem exclude China sau Grecia. Cea din urmă a rămas cu­nos­ocută pentru fi­lo­so­fii și matematicienii care au lăsat scrieri valoroase în­tregii umanități. Cu toa­te acestea se crede că al­fa­betul grecesc este un de­ri­vat din cel fenician. Pri­me­le inscripții de pe teritoriul Eladei ar fi apărut în jurul anilor 770-750 î.Hr., și aduceau ca noutate faptul că acesta conținea semne di­fe­rite atît pentru consoane cît și pentru vocale.

Răspîndirea rapidă a acestui alfabet este ex­pli­ca­tă prin extinderea Im­pe­riului lui Alexandru Macedon, dar și prin in­ten­sa activitate co­mer­cia­lă a grecilor. Totodată, gre­cii au acordat o extrem de mare im­portanță culturii, însă o parte din cunoștințele lor și din scrieri au fost pier­dute atunci cînd Biblioteca de la Alexandria, înfințată în 300 î.Hr. și care a adunat la un loc manuscrisele marilor gînditori greci, au dispărut odată cu incendiul din 391 î.Hr. Ast­fel au dispărut documente care ne puteau spune povestea alfabetului, dar ne puteau arăta mai clar și cum arăta societatea în acea perioadă. O societate care nu arăta ca cea de astăzi și în care multe po­poa­re trecute cu vederea astăzi au reprezentat civilizații a­van­sate.­

Chiar dacă astăzi o ve­dem mai curînd ca pe țara în care găsim mînă de lucru ief­ti­nă, China are o ci­vi­li­za­ție veche de mai bine de 3500 de ani. Prima scri­e­re datează din anii 1500 î.Hr. și presupunea caractere complexe care au tot suferit modificări. Asta pentru că limba s-a împărțit în numeroase di­a­lec­te, iar comunitatea a tot suferit scin­dări. Cu toate acestea scrierea a re­prezentat mereu un element comun al civilizației, și a condus me­reu spre o unire a po­po­ru­lui chinez.

Românul, cel mai vechi scriitor

Ne-am obișnuit să fim ultimii care adoptă schimbările și ultimii ca­re acceptă civilizația, dar în privința scrisului este posibil să nu fi fost așa. Se crede că cea mai veche scriere din Europa și poate și din lume este cea de pe Tăblițele de la Tărtăria, județul Alba.

Nu s-au putut data tăblițele, dar dovezile indirecte le plasează în anii 5000 î.Hr., mult mai repede decît scri­erea sumeriană. Cu toate acestea, din cauză că tăblițele au fost arse în cup­tor și conținutul de carbon este prea mic, nu se poate realiza o a­na­li­ză exactă. De aceea părerile sînt îm­păr­țite în două tabere. Unii con­si­de­ră că plăcuțele ar fi niște falsuri, iar alții tind să creadă că scrierea s-a in­ven­tat în sud-estul Europei. Alte tă­bli­țe asemănătoare cu cele românești au fost descoperite în sud-estul și nord-vestul Bulgariei, dar despre ele se cunoaște că ar proveni din mileniul III î.Hr.

Vedem așadar că limba este, așa după cum ne spun lingviștii, „un or­ga­nism viu”. Nu stă nici o clipă locului și mereu este în transformare. Cum va arăta peste cîteva sute de ani nu putem decît bănui. Însă la mo­dul în care se desfășoară dis­cu­ți­i­le de pe rețelele de socializare este foarte posibil să ne întoarcem la un vocabular mai puțin articulat.