Fragment printre rotațiile minții

Fiecare literă din cuvîntul „muncă” la un moment dat ne-a speriat. Fie că l-am văzut peste tot pe pereții ca­merei într-o dimineață cînd ne-am trezit, fie că doar am auzit de el de la cei mari, n-a scăpat nimănui. Pro­nun­țat c-un oarecare dezgust și integrat cu greu în socie­ta­te, cuvîntul ăsta n-ar mai fi părut atît de fioros dac-am fi încercat poate, doar puțin, să ne împrietenim cu el.

Veșnic intrigați de povara unei responsabilități ima­ginare, ne găsim liniștea doar cînd începem să lup­tăm pentru ceva. Și cum lupta nu poate fi decât fictivă, ne concentrăm pe lucruri greu de obținut, lăsate în baza u­nui noroc, de cele mai multe ori chior. De la promoțiile de­senate meticulos pe sticle, pe cutii cu bomboane sau prăjituri, la concursurile de care zilnic ne izbim pe re­țe­lele de socializare, miza cîștigului crește și-ajunge la pa­riuri, loterii și tombole. Trecerea de la decupatul am­ba­lajelor la o descotorosire de principii nu poate fi con­siderată decît un sport extrem, pe care îndrăznesc să-l practice din ce în ce mai mulți. Ne găsim aruncați într-o competiție și zîmbim frumos cînd sîntem aliniați la li­nia de start. Ideea unui singur cîștigător sugrumă orice în­doială și n-apucăm să conștientizăm că ce ne-a fă­cut s-alergăm ne e, probabil, mai străin decît ne-am pu­tea închipui.

Prinși într-un cerc vicios al iluziilor vîndute, ne în­căpățînăm să respirăm în el, fără ca măcar s-admitem existența unei astfel de forme geometrice. Nu mai vrem să decidem nici cîte rotații sîntem dispuși să facem pe mi­nut sau pe ce melodie putem s-amețim mai repede. Lă­săm pămîntul să se-nvîrtă. Noi oricum putem rămîne prinși în continuare în cutia asta muzicală răsucindu-ne mințile pe vîrfuri. Sigur o să se-ngrijească cineva și de noi într-o zi cînd o să ne găsească. O să stăm cuminți pe un raft într-un magazin de antichități și altcineva, c-un zîmbet larg pe buze, o să spună: „Oh, ce chilipir!”.

de Alexandra CREANGĂ