Baletul florilor de-o șchioapă

Primăvara a năvălit în sala ma­re a Ateneului Tătărași cu vuiete de copii, foșnete de tutuuri și glasuri de părinți, care de care mai agitați. La spectacolul Clubului de Balet de vi­neri, 21 martie, emoțiile și-au făcut culcuș, mai degrabă, în fața scenei, unde mamele și tații păreau mai nerăbdători decît dansatoarele gătite ca florile de sezon. Fiecare fa­tă a avut costumul alb împodobit cu fel și fel de ornamente. Verzi pentru ghiocei, galbene pentru frezii și roșii pentru lalele.

În învălmășeala din sală, toți co­piii păreau niște titirezi neastîm­pă­rați, care s-au potolit doar la sem­nalul profesoarei de dans. De după cortină, mîna subțire a balerinei a reușit să strîngă printr-un singur gest toate florile din sală. Odată lu­mi­nile stinse, aparatele de fotografiat s-au deschis, iar tații, aliniați la mar­ginea scaunelor au început să pregătească focusurile. Blițurile au izbucnit cînd două mogîldețe, în costume roșii, au apărut pe scenă. Ele au fost, de fapt, protagonistele po­veștii închipuite de coregrafa Simona Petrilă, care și-a imaginat cum o păpușă poate prinde viață, în pași de balet. Spectacolul s-a îm­părțit între flori, zîne și o copilă care și-a luat cea mai dragă jucărie cu ea, în vis, acolo unde nu era decît mu­zică și dans.

Profesoara a fost și ea pe scenă cu balerinele sale, însă ochii i-a a­vut numai la copii, dirijîndu-i de la o mișcare, la alta. Cînd lalelele își în­tindeau brațele, amintindu-și cum trebuie să își țină degetele, fre­ziile formau o coroană în jurul lor. Iar cînd freziile se adunau în mij­lo­cul scenei, ghioceii ar fi trebuit să stea astîmpărați, într-o parte. Fiind cei mai mici din tot grupul, nici că a fost chip să asculte întru totul de co­regrafă. „Ia uite la aia mică din colț cum se zbenguie. Îi place cîn­te­cul, nu glumă!”, șușoteau mamele de pe scaun.

Din cînd, în cînd, cîte-o ba­le­ri­nă se mai întorcea spre sală și făcea din mînă, numai ea știind cui, căci răs­punsul venea din cu totul alt rînd. „Îi fac și eu din mînă, să mă vadă, ca să nu aibă emoții”, a lă­murit-o scurt o doamnă pe colega ei de rînd, care își căuta din priviri fata. Cum a văzut-o, cum a început să-și fluture și ea brațul drept.

Ghioceii s-au dat la o parte cînd au intrat pe scenă zînele, îm­po­dobite cu flori roz și singurele care au dansat pe poante. Ceva mai si­gure pe ele, fiind și cele mai mari, și-au luat cîte un reper și au pornit din vîrfurile picioarelor și ale de­getelor cîte o arcuire în sincron.

Tot ele au tras și cortina peste vi­sul cu flori și păpuși care au prins viață. De probă, doar, pentru că ti­tirezii încă mai aveau de învîrtit.