Salt spre berea din frigider

„Trebuie în primul rînd să a­jungi să cunoști echilibrul psihic al cîi­ne­lui”, îmi spune Andrei, în timp ce Bruno pare că i s-a prins cu ochii de degetele care i se învîrt deasupra ca­pului. Apoi, pentru momeala din mî­na stăpînului, la un semn discret, cîinele se tîrăște pe sub cercul agă­țat de mîna lui Andrei, cu o figură a­proape plîngăcioasă. „Mi s-a spus de la început că rasa Rottweiller este recunoscută pentru instincte protec­toare foarte puternice, care tind uneori să îl facă să pară răutăcios. În­să dacă știi cum, poate deveni mai u­mil decît orice alt animal”, po­ves­tește Andrei, cu degetele înfipte în blana aproape neagră a lui Bruno.

Rîde încet atunci cînd își amin­teș­te că prima zi petrecută împreună a fost una de coșmar și că a simțit ce în­seamnă să ai un copil neas­tîm­pă­rat în preajmă. „Bruno era de fapt al fratelui meu, îl cumpărase de mi­cuț de la cîteva luni și evident că nu știa să facă aproape nimic. Rămași singuri acasă, inițial l-am închis într-o altă cameră sperînd că se va liniști, însă plîngea exact ca un copil alintat cu ochii ațințiți spre ușă. Atunci am început cu jocuri simple, să șadă sau să stea culcat și văzînd că prinde foarte repede, am continuat și a do­ua zi.”

Grijă sub formă serioasă

Andrei spune mîndru că Bru­no a fost cel care, indirect, l-a con­vins să urmeze studiile Facul­tă­ții de Me­di­cină Veterinară, do­rind să afle cît mai multe despre cîini. „Nu m-am gîndit atunci că tehnicile de dresaj fac parte din studiul in­dividual, în­să am învățat și ce să fac atunci cînd se îmbolnăvește sau cînd are carențe de calciu. Îi sînt și me­dic personal dacă pot spune așa”, spune Andrei aruncînd cît mai de­par­te un disc du­pă care Bruno țîș­neș­te să îl aducă.

Spațiul lor de joacă este un te­ren din spatele casei, unde cei doi au amenajat un țarc plin de jucării, dis­curi, cercuri și alte accesorii pe ca­re le folosesc la dresaj. „Am auzit de multe ori oameni care se plîngeau «nu știu ce să mă mai fac, e agitat, nu ascultă, face doar prostii.» Însă greșeala e a lor, cîinele este de fapt un fel de plastilină în mîinile tale. Cum îl modelezi, așa o să rămînă”, adaugă stăpînul întinzînd mîna ca­re adăpostește o recompensă.

Părinții săi au încercat să îl con­vingă că locul lui Bruno este în aer liber, fiind masiv și cîntărind ju­mă­ta­te din greutatea lui Andrei. „Ca să nu mă rog de ei sau să insist prea mult, am apelat la altă metodă. Fiind băutor de bere, mai ales în serile în care stau și mă uit la televizor, l-am învățat să îmi aducă mie și tatălui meu cîte o bere din frigider. Asta a lăsat-o pe mama absolut uimită și de acum zicea să îl învăț să aducă și micul dejun la pat sau alte chestii de genul”, spune acesta amuzat.

Pentru exercițiu, Bruno a trecut prin mai multe etape, începînd de la comanda „aport” cu o cutie goa­lă de bere în gură și pînă la a deschide și închide singur frigiderul. Chiar da­că e preocupat de rapiditatea cu ca­re se învîrte discul, Bruno nu a uitat că stăpînul îl așteaptă la celălalt capăt al țarcului cu palmele întinse pentru noul truc: săritura direcționată pe care aproape a învățat-o. Și pentru care va primi o mîngîiere ca recom­pensă.