Ia-ți mireasă, vreme bună!

Dragele mele, niciodată, dar ni­ciodată să nu mergeți cu pantofi cu toc la nunțile de la țară. Mai ales pe vreme de ploaie. Regret că nu mi-am luat la pachet cizme de gu­mă dimineață și haine mai puțin ele­gante. Dar mîncarea a fost bună și din această pricină, lumea a fost mulțumită și s-a îngrămădit să fa­că poze cu mireasa, exact în mij­lo­cul bătăturii, într-o baltă cu noroi. Cei mici mai plonjau și pe burtă, așa că, atunci cînd am ajuns acasă, a trebu­it să pun un bebeluș cu tot cu hai­ne în mașina de spălat.

La alte nunți a fost și mai rău. La Vaslui, o vară de pe tată a strîns într-o pungă toate fursecu­ri­le de pe masă și le-a pus în po­șe­tă. O altă mireasă din Botoșani a fost furată și ascunsă într-un grajd, printre vaci. A plîns de ciudă și poate că și din cauza mirosului de balegă îmbibat în rochie. Dar cum aș putea să uit de nunta de la Tîr­gu Frumos, cînd un grup de invitați, bărbați, beți din fire, s-au oprit la nunta de la parter în loc sa urce la etaj. Mireasa a crezut că sînt din par­tea nașilor, mirele ca din par­tea miresei, nașii ca din partea miri­lor. Așa că nu i-a întrebat nimeni nimic. La urmă au și închinat. Și la cîte nunți nu am văzut mireasa plîngînd…și nu de fericire. Ba s-a rupt un toc, ba n-au venit toate nea­murile, ba a fost plesnită de mire, ba mireasa a fost acuzată de o in­vi­tată ca în rochia ei prea decoltată în­cearcă să-i seducă bărbatul. Nu­mai drame existențiale, de-ți vine să nu mai mergi la nunți niciodată.

Dar cel mai mult îmi place să-i analizez pe cei care cască gura ori care beau prea mult. Și unde să am această răbdare dacă nu la propria nunta. Pentru că am facut nun­ta la oraș, bunica a avut emoții. A ve­nit să mă întrebe de ce la baie nu au ăștia mîner sau buton, că nu le curge apa la chiuvetă. „Bre, ține mî­na dedesubt și apa curge singură. E cu senzori”. „Și dacă stric ce­va?”. „N-ai ce!”. Socrul meu s-a chi­nuit jumătate de oră să-și prin­dă floarea în piept. Îi căzuse. S-a enervat și a prins-o la pălărie. În timpul unei sîrbe i-au sărit și tăl­pi­cii de la pantofi. Și doar i-am spus înainte. „Hai, tată, să-ți cum­păr o pereche de pantofi noi”. „Nu că am. Îs buni, numai trebuie să le pun tălpi”. Și le-a pus bine. Doam­nele au dat iama la cascada cu cio­colată și frigărui de fructe, iar băr­bații s-au tratat cu multă apă. Pe­sem­ne erau toți șoferi. Și mi-a plăcut nunta mea pentru că am putut să-mi analizez invitații în voie. Iar pe tan­ti Aneta o iubesc. A dansat dan­sul pinguinului cot la cot cu dom­nișoarele. Și nu s-a lăsat deloc.

Tot la nunta mea, spre di­mi­neață, s-a furat și mirele.

Paula SCÎNTEIANU