Cu inima pe masă

Oferta era de nerefuzat pen­tru stomacul meu flămînd: cî­teva fire de orez prin care se ză­reau cîteva felii de morcov, var­ză calită destul de uscată și sa­lată de vinete. Am înghițit pe tas­tatură orezul care era deja acrit cu un Dr. Pepper și salata de vinete afumată rău cu niș­te pîine cu tărîțe. O cafea neîn­dulcită a reușit să dea gust unei mese nereușite. La botul calului, printre două știri și un alergat la montaj, prînzul meu fu­gărit nu promitea nimic. Încă o zi de duminică în care lumea se plimba prin parc în timp ce noi transformam banalitatea în in­formație.

M-am trezit, pe o ploaie to­rențială, deasupra unei par­cări de unde mașinile țineau loc de lumînări pentru o cină ro­man­tică. Un chelner cu guler scrobit ne-a prezentat oferta. M-am delectat cu o salată ver­de cu sfeclă roșie, brînză fină de cap­ră și somon. Cu un pahar de vin am înțeles cum viața te ri­dică, în doar cîteva ore, de la parterul unei redacții la primul etaj al unui restaurant cu pretenții.

Am plusat cu vita pe pli­ta încinsă și piure cu ulei de tru­fe. Am savurat în bucăți mi­ci fie­care feliuță. N-am simțit ne­vo­ia de desert. Și dintr-o dată n-am mai simțit nici să mă lo­vesc pes­te burta a foame po­tolită, ci să ridic din nou pa­ha­rul a li­niște. Liniștea că ziua nu se termi­nă cum începe. N-am plîns ni­­ciodată în fața ultimilor lei pentru covrigi și nici dacă apa chioară de la robinet mi-a ți­nut loc de limonadă cu men­tă.

M-am bucurat dacă era des­­chis la KFC pentru un san­dviș picant vîndut pe nimica toa­tă. Nu mi-a displăcut în­să să ciocnesc un pahar de limoncello la finalul unui platou cu pește și fructe de mare și după o conversație relaxată cu un chelner cu bun simț.

Și nu are nici o legatură cu stomacul, nici cu vanitatea de a sta la masa bogaților, ci doar cu supriza nemaipomenită care sa­re să-ți facă viața mai frumoasă. O lege a compensației pe care o primesc senină și cu furculița și cuțitul pregătite. De­sertul mi-l plătesc singură.

Andreea ARCHIP