Orașul de prietenie

Cu o haină verde crud, cît să fa­­că invidioasă primăvara și o rochie al­bastră cum n-a visat marea, m-am postat în fața Catedralei Sagrada Fa­milia, așteptînd blitz-ul aparatu­­lui foto. Bufonul culorilor a în­tîl­nit geniul arhitecturii, așa ar fi sunat me­sajul de pe Facebook la poza pe ca­re am făcut-o în cel mai drag oraș pe care l-am vizitat.

Barcelona nu-și va aminti de mi­­ne pentru că am fost cea mai conven­­țională turistă: baie de soare în Par­­cul Guell, tihnă cu iz de 1 mai pe plaja Barceloneta, un spectacol de flamenco suficient să-mi cloco­teas­­că sîngele și să mai cer o sangria. Nu am călcat în muzeul sexului, nici în cel al ciocolatei. Așa că Bar­ce­lo­na mea e adolescentin de ino­cen­tă, scli­­pind în mii de culori din care mi-aș face tot atîtea rochii. M-am în­­dră­gos­tit doar ascultînd cum ora­șul tace la prînz și se mai lasă tulburat doar de zboruri de porumbei ob­raz­nici ade­meniți de copii cu firimituri.

Și peste toate, o fi Parisul ora­șul luminilor, dar Barcelona stră­lu­ceș­­te orbește de la un soare unic pe pla­netă. Un soare care modelează dis­cret din umbre o arhitectură în­drăz­­neață și înseninează fețe de oa­meni care par fără griji. Eu știu si­gur că n-am avut decît grija alegerii lo­cu­lui unde să ne bem cafeaua de di­mi­nea­ță sau a băncii unde să po­po­sim du­pă o lungă hălăduială spre ni­că­ieri. Și niciodată, nicăieri nu a avut un scop mai precis și mai dulce.

Știu sigur că nu vreau să locuiesc în Barcelona. E ca o melodie care ți-e atît de dragă că nu vrei să o as­culți de prea multe ori, ca să nu-i furi din farmec, ca o prăjitură atît de bu­­nă că nu vrei să o înfuleci dintr-o în­­ghițitură. Barcelona mea e soră cu pri­etenia, aia care știi că n-o să-ți frîn­­gă inima. O legătură pe care timpul nu are cum s-o îmbătrînească. Și nu am avut nevoie de Barcelona să-mi arate asta, dar am avut nevoie de ea ca să ne amintim de noi, de ti­ne­re­țea netrecută, de planuri și visuri plani­­ficate într-un pat de cămin, cu o be­­re în mînă.

Vom avea întotdeauna Bar­ce­lo­­na!

Andreea ARCHIP