Vintage-ul cîntat ca nou

În jurul anului 2000 puțini erau cei ce credeau că vocea dulceagă a u­nui puști din ’N Sync, care avea bu­cle­ mărunte și aurii, ar fi fost în stare să-i asigure viitorul unui cîntăreț fai­mos. Băietanul de atunci, Justin Tim­­berlake de acum, a lansat în această lună cel de-al treilea album, „The 2020­ Experience” (n.r.: Experiența 2020), ca­re aduce odată cu piesele sale ma­tu­ritatea lui Justin. O abundență de instrumente muzicale ce se aud, fie cîn­tate pe rînd, fie toate la un loc, re­u­șesc să sune armonios, fără a da im­presia că îți vibrează timpanul în za­dar.

Piesa „Body count” (n.r.: „Numă­rul de victime”) respectă linia melodi­că­ spe­cifică cîntărețului în albumul pre­cedent, unde, după hotarul acor­du­ri­lor bruște și ritmice de chitară, în a­mestec de clape și tobe lovite cu de­getele și dosul palmei, se aude vocea lui Tim­baland, un alt cîntăreț cu care Tim­berlake a început să colaboreze încă din 2009. Însă celelalte cîntece sînt mai îndrăznețe, mai nișate, se detașează de pop-ul tri­vial. Chiar prima piesă de pe CD, „Pu­sher Love Girl” (n.r.: Fata în­dră­gos­tită și încrezută), dă­ de înțeles că ar­ma cu care-și îm­pușcă cîntărețul con­curenții își schimbă calibrul. Fi­ind una trecută prin timp, capătă un iz de vintage, avînd o prefață mu­zi­­cală fu­rată din spiritul filmelor ho­llywoodiene născute în miezul secolului trecut.

Ca să înțelegi mesajul acestui al­bum e suficient să ajungi la „Suit and Tie” (n.r.: Costum și cravată), care-i ciopleș­te lui Timberlake chi­pul de ar­tist în suflări de trompete și degete scăpate pe clapele pianului. A­ceastă alunecare zglobie și repetată este do­vada unei vieți ce pulsează în interio­rul piesei. Cum s-ar auzi bătă­ile de i­ni­­mă din pieptul unui tînăr ce-și rosto­golește în pu­blic de­cla­rația de dra­gos­te. Și Timberlake­ își plimbă vo­cea cum poate mai bi­ne, de la cele mai înalte note la cele mai în­fundate, în­soțit de un cor. Iar acea for­mulă al­că­tuită din trom­pete, voci de background și înșiruiri de sunete u­ne­ori cla­sice, alteori născo­ci­te,­ se păs­trează pe tot parcursul al­bu­m­ului.

Deși unele piese durează și opt min­ute, nu te plictisesc datorită aranjamentului de note ins­pirat din mai multe curente muzicale. Pentru fiecare cîntec, Timberlake a păstrat cîte o ci­reașă, cum ar fi ac­centele ara­be sau sus­pinele ritmice ce amintesc de un glas scîrțîit de durere. Iar piesele curg una din alta păstrînd un avînt al muzi­cii clasice în beat-uri de hip-hop pe a­locuri.

Daniela VORTOLOMEI