C-un picior în groapă

Fie că moda e de vină, fie mersul pa­șilor repeziți înainte, dar printr-o convenție nescrisă și nici măcăr rostită ne im­punem să ne facem oameni cu studii su­perioare. Am dat de un anunț în care un restaurant simplu, fără fițe, căuta chelneri cu studii superioare. Fără motivație. De parcă podeaua nu tot podea o să fie da­că o netezește o minte cu cel puțin trei ani de universitate în spate.

Avem studenți „strălucitori” la port și portofel care primesc drept bonus și bur­să de la stat, de cele mai multe ori (pa­ra­doxal!) socială. Pentru că mama și tata-s șomeri. Șomeri la noi, însă angajați din­­colo de hotarele Schengen-ului. Iar cei ale căror buzunare îndură foamea de banc­note colorate și lucioase nu au ni­mic altceva de făcut decît să se angajeze. A­desea găsesc serviciu care nu are nici o treabă cu specialitatea pe care o învață, a­cumulînd vechime de muncă inutilă.

În cele din urmă, într-o zi aridă cu un soare care topește și nasturii de la că­ma­șă, studentul stă cu un picior pe mal, iar cu altul în mîlul care-l ajută să reziste mai bine arșiței. Îl răcorește, dar totodată, în tihnă, îl trage la fund. Și tînărul nu ob­ser­vă că e, de fapt, într-o capcană, pînă mi­ze­ria neagră și rece nu-l înghite pînă la șold. Atunci, acesta își împinge be­ne­vol și al doi­lea picior în masa putregăioasă în­de­părtîndu-se de mal și lăsîndu-l în orizon­tul viselor înecate.

***

Străbunica a fost o femeie care a fă­cut doar patru clase „pe cînd erau ro­mânii”, dar a ajuns deșteaptă „pentru că dibăcia și chibzuința se învață din neam de neam, nu la școală” și tot timpul spu­nea „Puică, dragă, d’apoi cine o să creas­că pîine pe deal dacă toți se fac doftori și profesori?”. Acum, eu aș actualiza vor­ba ei. Cine o să crească pîine pe deal da­că ne punem toți studii superioare în piept și ne-mbrobodim cu servicii care ne-or gîrbovi, închiși în cutiuțe de chibrituri?

Daniela VORTOLOMEI