Pîinea cea de toate zilele

Doamna Lidia m-a învățat algebră și geometrie. Vorbea ca o femeie adevărată, rotunjea sunetele colțuroase, iar teoremele rostite de ea sunau melodios și matematica nu mai părea atît de lipsită de inspirație. În cazul în care cineva din băncile din spate își permitea să pornească un zumzet în timp ce noi chinuiam pixul rezolvînd necunoscute, doamna Lidia îl certa inteligent și zîmbind cu o jumătate de obraz.

Nu ne-a vorbit niciodată despre prietenia dintre elev și dascăl. Mereu ne-a dat de înțeles că ea, spre deosebire de noi, e făcută dintr-un alt fel de aluat, mai frămîntat. Dar și-a demonstrat afecțiunea față de noi prin răbdarea pe care a avut-o explicîndu-ne aceeași temă de mai multe ori sau furîndu-ne prețioasele minute din pauze recapitulînd materia. Eram mereu pregătită de lecții. Nu de frică, ci datorită distanței calculate milimetru cu milimetru după o formulă știută doar de ea. Aproape cît să-i îndrăgesc obiectul și departe cît să-mi știu statutul.

Din Vest am luat moda de-a fi simpli, fără formalități, chiar și în școală. Însă știrile cu profesori care fac sex cu elevi sau care postează pe Internet poze în pielea goală mă fac să cred că pășim strîmb. Progresul și digitalizarea ne împing spre un comportament diferit, atît de diferit încît regresăm și uităm de bunul simț. În loc ca să folosim această bogăție de biți pentru informare, schimonosim cuvintele în abrevieri și ajungem să nu știm cum să scriem o scrisoare, fie ea și electronică, unui profesor.

Eram mereu pregătită de matematică. Nu de frică. Știam încă de la bunica că aluatul se frămîntă cu dragoste și nu cu o mînă moale, ci puternică, cu autoritate. Iar cu cît mai mult acesta e amestecat și îndesat cu atît e mai gustoasă pîinea de apoi.

Daniela VORTOLOMEI