Dilema Voiculescu

Dan Voiculescu a iritat toată su­fla­rea jurnalistică și cetățenească (cu excepția unora dintre ziariștii prie­teni) cu o mișcare foarte simplă: trebuie s-o mai lungesc cu justiția, cu un verdict posibil periculos, așa că fac orice, îmi dau demisia din Parlament, de exem­plu, mut iar procesul la Tribunalul Bu­curești și încerc să mă apropii de termenul prescrierii. Supărarea a venit din formularea „mă pun la dispoziția justiției” folosită în momentul de­mi­si­ei. Senatorul pretindea că face un gest curajos, executînd de fapt un gest de eschivă. Pe mine m-a lăsat rece. In­dignările etice de acest tip și-au arătat limitele de mult. Ce mare surpriză o fi să vezi un tip cu bani și o armată de avocați făcînd tot posibilul să scape. Ce mare surpriză o fi să-i vezi folo­sind televiziuni sau Parlament pentru fente și mai eficiente?

Voiculescu a mai fost indirect pe agenda publică și după raportul pentru justiție (toți folosesc abrevierea MCV) al Comisiei Europene care făcea niște referiri clare la intimida­rea justiției prin televiziuni. Toată lumea a dedus că e vorba de Antenele lui Voi­culescu, premierul a amintit că sînt și televiziuni ale fostei puteri care fac același lucru. Și media între cele două atitudini ar fi următoarea: singura in­ven­ție anti-Voiculescu a fost clona­rea rețetei Voiculescu. Are Voiculescu An­tena 3, păi atunci aripa PDL-Bă­ses­cu au inventat imediat B1, Nașul, cîteva siteuri, plus postul public prin Rodi­ca Culcer. Atîta s-a putut. Ba chiar a mai trimis și ANAF peste cîteva instituții de presă neprietene. RTV e tot timpul văzut ca goarnă PSD (filiera Sebas­ti­an Ghiță – Victor Ponta), deși, sincer, în ultima vreme nu văd decît o etapă ta­bloidală pentru captarea audienței și prea puțină politică de vreun fel.

Folosirea unei televiziuni pentru propulsarea unui partid care n-ar avea niciodată șanse singur la alegeri cre­ea­ză iarăși o situație interesantă. Par­ti­dul Conservator e practic un partid de lobby, e interesant de urmărit ca li­nie de business. Interesul pentru agricultură acum spune multe – practic se încearcă o deschidere a pieței periculoasă și o eventuală comasare fără pic de grijă socială pentru cei care vor ră­mîne fără ultima resursă de su­pra­vie­țu­ire. Voiculescu e din acest punct de vedere la fel de „femeist” și de neo­li­be­ral ca Traian Băsescu.

Dan Diconescu a făcut un partid dintr-o televiziune și a obținut rezultate extraordinare la ultimele alegeri. Nu e un exemplu, normal, dar e un in­diciu că discutăm cu dublă măsură. Voi­culescu a reușit să facă lobby și să aibă și audiență enormă. Diaconescu a făcut doar audiență. Amîndoi osci­lînd la limitele legii audiovizualului. Voi­cu­lescu e la putere, Diaconescu e doar mic copil rămas și fără TV. Rețe­ta n-a fost mult diferită.

Traian Băsescu și-a însușit imediat raportul comisiei spunînd că e nevoie de un soi de cod etic și de o întărire CNA. Dar exact aici este marea întrebare. Dacă tot a fost atît de preocupat de curățenia presei în ultimul deceniu, cum se face că CNA a ajuns una dintre cele mai ridicole instituții prin inu­tilitate. Cum se face că Voiculescu-cel-rău a evoluat fără stresul echilibrului, fără să-i fie teamă de posibile repercusiuni venite din partea „victi­me­lor” linșate. Aici e cheia. Mulți îl urăsc pe Voiculescu, dar și mai mulți execută sau aspiră să-i pună în aplicare aceeași rețetă.

Costi ROGOZANU