Ș’atra de arlechini nonconformiști

Un Cub Rubik este format din 26 de cuburi mai mici, 6 culori, pentru fi­e­care față și are peste 43 de miliarde de posibilități de rezolvare. Cam așa ar arăta și ideile lui Iustin Șurpănelu, asta dacă le-ar muta de pe o muchie pe alta a cubului, iar culorile le-ar înlocui cu for­mele de artă pe care le-a tot răsucit.

Cristina își aruncă ghiozdanul pe-un umăr și cu o privire înapoi apasă c-un deget în masă „ce mult înseamnă cu­vîntul, vezi”, referindu-se la lumea ac­­torilor de teatru independent. Puțin bui­mac, Ius­tin spune că i-a fost colegă în „Vi­sul unei nopți de vară”, o piesă-n care au jucat mai toți actorii tineri de tea­tru, plus alții pe care Radu Afrim s-a gîndit să-i ia. Dacă stă să socotească, „nu sîn­tem mai mulți de-ar fi să ne aduni. Într-o cameră de doi pe doi avem loc să și res­pirăm”.

Asta l-a impulsionat să-și fa­că pro­­pria trupă de teatru, una în care să poa­tă debuta nu doar cei care „termi­nă o facultate în domeniu”, ci toți „cei ca­re au treabă cu cultura underground”. Așa a fost că Ș’Art-ul a de­ve­­nit pen­tru el și alți prieteni o alterna­tivă a teatrului tra­di­țional. Pentru că „atunci cînd ești an­gajat într-un loc, ceea ce faci s-ar putea să devină mo­no­ton, chiar da­că ești actor”, mă lă­mu­rește Iustin, și-și numește și celelalte în­cer­cări „artisti­ce” în muzică, film sau fo­tografie, „ex­perimente”.

„Dar de acolo, de la teatru ar fi cel mai bine să începi. Trebuie să știi cum să stai pe-o scenă, cît să te audă și să-ți vadă fața și cineva din ultimul rînd”. Mai povestește și că „magia e făcută de ce se întîmplă după cortină”, cînd în cî­teva secunde trebuie să sari pentru a în­grămădi în decor două sau trei obiec­te, cît e stinsă lumina. „Și în capul tău, toți pașii ăștia sînt deja puși la punct, nu poți fi doar personajul”. Doar că prin ba­ruri, unde a jucat cele mai multe ro­luri, deseori cînd n-are sub picioare „sfîn­ta scîndură”, întregul moment se ba­zează pe improvizație.

În spatele lui Iustin, Laura își re­pe­tă înflăcărată dialogul c-o persoană imaginară, ale cărei replici le mai ve­rifică din cînd în cînd pe foaie și-și flu­tură de zor mîna dreaptă-n care are o țigară Lucky Strike. Așa-i vin în gînd tî­nărului „tiparele și exercițiile de dic­ție”, pe care ai crede că le-a învățat la rîndul său la școală, dar le-a prins din mers fie de la alți colegi de trupă, fie de la regizori

Oamenii cred că dragostea există doar între persoane de sexe opuse. Dar nu e așa.

Cînd era în anul al doilea la E­lectronică și Telecomu­ni­cații a mers la un casting împreună cu prietena sa și împins de curiozitate s-a prezentat în fața lui Radu Apostol c-un monolog dintr-un vis pe care-l avuse­se cu o sea­ră înainte. „Eram în duș, mi-a su­nat te­lefonul, iar cineva îmi spunea că mor în două minute”. Neștiind dacă să-și su­ne mama sau iubita, pentru că n-ar fi a­vut timp să vorbească cu amîn­­două, a­lege mai bine să-și închidă aragazul. „Și ca o ultimă dorință, cînd mai aveam doar două secunde, decid că vreau să zbor și mă arunc pe geam”.

Își așază cu grijă mîneca pulove­ru­lui carmin înapoi peste cămașă și se ri­dică cînd e strigat de băieții aflați du­pă ușile mari din lemn vopsite în ver­de. În pregătirile care se fac pentru ur­mătoarea piesă e nevoie tot de intuiția unui inginer, să vadă care-i treaba cu înregistrările.

Mădălina MORARU