Adrian Cioroianu, despre patimile Moldovei
Academia de gardă 28 ianuarie 2013 Niciun comentariu la Adrian Cioroianu, despre patimile Moldovei 1Istoricul și jurnalistul Adrian Cioroianu a suținut săptămîna trecută, la Iași, o prelegere intitulată „Spiritul moldovenesc în istoria de ieri și de azi a României”, despre importanța pe care a avut-o Moldova de-a lungul schimbărilor istorice prin care a trecut România. Întîlnirea a avut loc joi, 24 ianuarie, începînd cu ora 17.00, la Ateneul Tătărași.
Unul dintre aspectele discutate a fost cea a sacrificiului Moldovei în momentul unirii cu Valahia. „Cel mai mare handicap al regiunii noastre este amplasarea sa geografică, în apropierea Rusiei”, a explicat Adrian Cioroianu, menționînd că Iașul nu ar fi putut niciodată să rămînă capitala României. De asemenea, istoricul a precizat și importanța pe care ar avea-o un centru cultural care nu ține de zonă, „ci de respectul pe care-l au cei din locul respectiv față de valorile acestuia”, comparînd casa memorială a lui Ion Creangă, care e vizitată anual de mii de persoane, cu cea a lui Constantin Brâncuși, din județul Gorj care se deteriorează de la an la an. În urma lecturii unui scurt fragment din volumul „Psihologia poporului român”, de Dumitru Drăghicescu, Adrian Cioroianu a amintit de Răscoala din 1907, considerînd acest moment istoric drept unul reprezentativ în ceea ce privește calitățile și defectele românilor din întreaga țară, nu doar din Moldova, observînd că „România trăiește, în mod paradoxal cea mai bună perioadă a sa”.
Adrian Cioroianu a mai susținut o prelegere pe această temă acum aproximativ un an, la Iași, la Ateneul Tătărași. Acesta este eseist, istoric și jurnalist, iar între 2007 și 2008 a îndeplinit funcția de ministru al afacerilor externe. A publicat articole în „Dilema Veche”, „Suplimentul de Cultură” și este membru al Grupului pentru Dialog Social.
Mădălina MORARU









Adaugă un comentariu