Crăiasa căzăturilor

Mai sînt zece minute pînă la fix. Pa­tinele și mănușile sînt la locul lor, la fel și frica de gheață a unora. Ne tre­mu­ră buza de jos, dar aventura începe în ciuda rîsetelor ori grijilor confra­ți­lor de alunecuș. Și patinăm, patinăm iarna!

După vreo cîteva ture fără pauză, așa, de încălzire, aproape mă izbesc de-un nene care pare că face niște sche­me, stînd cu ochii în sus. „Uită-te în­coa’”, strigă de pe margine cineva care face poze întruna. Probabil o fi soția ori iubita acestuia, pentru că o fană si­gur nu e. Lîngă ea, o băbuță cu țigara în gură își filmează nepoțelul care e sin­gur pe gheață și tot pică și plînge.

Dar nu e singurul copil venit. Pe lîn­gă parapetul de pe margine o mă­mică pu­țin cam nesigură pe pi­cioa­rele ei își aju­tă țîncul să patineze. „Hai, măi mamă măi. Ține-ți puțin echilibrul”, îi zice femeia în timp ce băr­ba­tul ei filmează. Mă hotărăsc să apar și eu pe amintirea lor de familie, așa că o ajut pe mămică și o țin pe micuță îm­preună cu amica lui Andrei, cît timp își trage ea sufletul. Dar nu e așa de ușor precum părea pentru că dom­n­i­șo­rica, firavă din fire, nu face decît să se lase pe spate și s-alunce, iar cum nici e­chilibrul nostru nu-i prea strașnic, aban­­donăm misiunea de buni sa­ma­ri­teni. Și dacă mai vine și Cătălin și te prinde de geacă pentru că „așa-i oprirea de ur­gență”, chiar că îi putem considera pe copii mult mai iscusiți decît noi.

Îndrăzniți s-alunecați

Chiar dacă atmosfera se li­niștește puțin după ce se înserează, un grup de nemțoi  zgomotoși care se dau în stam­bă pe gheață se fac remarcați. De fapt, miezul grupului e un pletos cu un a­pa­rat foto și-o domnișoară care, după îm­brăcămintea subțire de pe ea, ai crede că a confundat zăpada cu iarba verde. Păi ce e mai potrivit decît o pereche de colanți și un sacou pentru a-ți arăta măiestria pe patine? Încerc să de­pă­șesc momentul, însă, prin ochelarii mei a­proape aburiți, mi se înfățișează o altă minunăție. Domnișoara cu pricina își pune prietenul frezat să-i pozeze cica­tricea de la operația de apendicită sau o vînătaie pe care și-a făcut-o după ce a plonjat pe covorul rece.

Nu știu dacă e vreun fel de tradiție la nemți, dar po­zată și fericită, fata își continuă rolul de Robin Hood al gheții. Noroc că pa­ti­noarul se tot golește și are loc să se desfășoare, dar spectacolul îi e întrerupt de un băiat înalt care patinează cu o ușurință care-ți cască gura și care te face să te întrebi: „Bă, oare ăsta o fi Chuck Norris?”

Iuliana LEONTI