5.000 și te iau de soție

Bodo s-a însurat doar de 45 de ori. Nici pe departe ca românul ca­re a bătut recordul și care s-a căsătorit de 600 de ori în toată viața lui. Acum Bodo pleacă în Belgia, săptămîna vi­itoare are programată întîlnire cu o ma­rocancă. Întîlnire de afaceri, evi­dent. Mai exact, face bani din în­su­ră­toare, dar niciodată nu-și pune pi­ros­tiile. Zice că nu merită. Femeia e ca dra­cu’, dacă te încurci cu ea nu mai scapi niciodată.

Acum urmează să primească 10.000 de euro de la doamna din Ma­roc, iar tot ce trebuie să facă es­te să meargă la primărie, oriunde în ța­ră, să găsească doi martori și să se că­sătorească. „Căsnicii neconsuma­te”, spune el. Uneori nici nu mai ține min­te cum arată fostele soții.

După do­uă săptămîni bagă di­vorț, dar sco­pul este atins, femeia pri­mește ce­tă­țenie europeană. După ce primesc cer­tificatul de căsătorie, acesta o ia pe fe­meie în spațiu, iar ea se dă pe nu­me­le lui. Afacere cinstită, atît timp cît fair-play-ul există de ambele părți. Du­pă frizura și culoarea ochilor ai spune că Bodo e băiat cuminte, la lo­cul lui și cu frică de Dumnezeu. Ce-i drept e tînăr, nu are decît 30 de ani, se trage dintr-o familie saracă și nu prea i-a plăcut școala. De la 22 de ani se ocupa cu această afacere. „Pri­mesc între 5.000 de euro și 10.000. Mar­tori găsesc pentru cununia ci­vi­lă, dacă îi opresc pe stradă și le zic că le dau două milioane se bagă. Nu fac nici un păcat pentru că totul se re­zumă la acte, nu mă însor în fața Ce­lui de sus. După ce soția devine ce­tățean român, adică european, face ce vrea, nu mă mai interesea­ză”. Și nu minte cînd spune că ni­cio­dată nu moare de foame. „Numai noap­tea trecută am pierdut la poker 300 de lei. Joc la mine în sat, între prieteni, nu la cazinouri. Acolo aș pier­­de tot și ce-am făcut?”. Nu, alte vi­cii nu are, nu fumează, bea puțin, cît să-și parfumeze gura și nu înjură de mamă. De restul…

Deși s-a căsătorit de zeci de ori, a strîns bani de casă, mașină și un trai mai mult decît decent, Bodo nu se li­niștește. Vrea mai mult. Bani, nu fe­mei. Încă nu s-a găsit cea care să-l du­că și la altar. Fiecare divorț se reali­zează discret la notar, fără averi de îm­părțit, cu un singur pretext: nepo­tri­vire de caracter. Și nu e un delict.

Mă gîndeam în tot acest timp ce ar spune oamenii simpli, cu gînduri strașnice, care fac acest legămînt pen­tru toată viața și care, în lumea lor, ca­re de cele mai multe ori este sa­tul, a fi soț înseamnă a avea grijă de-o gos­podărie și de copii. A aduna va­ci­le de pe cîmp, a le da fîn și apă, a o­lo­gi o găină din curte pentru masa de seară la care se adună și cîte șase guri. Ce-ar spune cei dinaintea noas­­tră care își pecetluiau căsătoria doar printr-un legămînt în fața lui Dum­nezeu ori printr-o convenție în­tre familii. Bunicul a pețit-o pe bu­nica pentru că era frumoasă și harni­că, au avut doi copii, au lucrat la C.A.P. umăr la umăr și nu s-au certat niciodată. Nu, ei nu ar înțelege.

Paula SCÎNTEIANU