Noaptea rockului cu plete din subteran

Spirala din Galeriile „Ștefan cel Mare” ale Iașului s-a zguduit săptămîna trecută din rădăcini înainte de cu­tremur. Asta pentru că din Underground au ră­sunat, vineri seară, glasurile, chitarele și tobele celor de la The MOOod. Porniți într-un turneu de șapte con­certe în țară și în Republica Moldova pentru ultima oară în formula actuală, băieții au urcat pe sce­na barului cu tot cu isteria tinerească. Fără decoruri, fără fum și fără prea multe minute peste program.

Se-ntîmplă de ceva timp ca Iașul să fie ocupat, noaptea, cu-nfăptuirea unor vise. Pe unii îi urcă pe tot felul de scene și-i străfulgeră cu scînteieri de ste­le norocoase, pe alții îi întinerește pe-ntuneric și, după cum arată zona clubului de pe Ștefan cel Mare di­mi­neața devreme, pe alții îi lecuiește de patimi cu cîtă bere și cîte shot-uri pot duce. Nu c-aș fi intrat cu prejudecăți în Underground, la concertul The MOOod, dar amestecul de vîrste, chi­puri și stări de spirit adunate în fața ușii înalte de fier a pub-ului pro­mi­tea cîte puțin din toate.

Vizitatorii

Printre puștii entuziasmați ce aș­tep­tau în frig s-au amestecat două cu­pluri, toți de vreo 40 de ani, care s-au făcut patru și-apoi un al cincilea mi-a „furat” masa de-ndată ce m-am ridicat să mă apropii de scenă. Concertul n-a în­ceput la 20.30 fix, după regula ne­scrisă a afișelor, însă cei patru membri ai trupei erau pe scenă și cîntau „Up in The Sun”, cu ceva mai multe mi­cro­fonii, ca de repetiție. „Ar putea să-nceapă de-acum, sună bine”, gîn­dea cu voce tare cel mai elegant fan din pub. Îmbrăcat la costum și cămașă al­bă, părea mai degrabă în trecere, agă­țat de muzică și de-o sticlă de bere.

Înainte să ne entuziasmăm prea mult, The MOOod și-au lăsat in­stru­mentele pe scenă și-au tulit-o prin spate, stîrnind în trecere cîteva oftaturi săltate din pieptul fetelor de lîn­gă bar. Și-au întors, însă și ele priviri­le cînd pe scenă au urcat Pretty Vi­si­tors, în frunte cu Alexandra, vocea îmbrăcată în dantelă neagră a trupei. Au început c-o piesă care să le poar­te noroc, „Lucky number 7”, iar zu­lu­fii creți ai solistei s-au agitat tot mai mult pînă la „Japanese scream” (n.r.: „strigătul japonez”), ultimul răsunet al trupei din deschidere. Energici și parcă veniți să se joace cu propriile cîntece, cei cinci tineri ne-au ridicat pe mai toți de la mese. Rockerii vete­rani și doamnele lor au săltat doar privirile și-au bătut, din cînd în cînd, ritmul în podea. Alexandra, în schimb, l-a scris pe loc din sărituri mă­runte pe vîrfurile tenișilor asortați cu rochia elegantă. Au cîntat o „confesiune” și ne-au strigat, cu toată pute­rea bassului și-a glasului tăios al solistei, „Caută-mă”, singura piesă în limba română, au spus ei. „Nu foarte multă limba română”, cîrcotea un tî­năr, spre rîsul înfundat al prietenei, la finalul melodiei cu două versuri.

Cunoscătorii

Însă doar „cine știe cunoaște”, după cum cuvînta o liceană de prin pri­mele rînduri, așa că murmurele versurilor și ritmurilor de rock alternativ s-au sincronizat abia cînd au re­venit, pe la 22.45, cei de la The MOOod. Luminile s-au rearanjat și ele și s-au aprins cîteva perechi de priviri îndrăgostite. Nu ale cu­plu­ri­lor, ci ale fetelor ațintite spre cei patru bă­ieți cu plete-n ochi care și-au început fără introducere cîntarea. Izbucnirile măsurate ale tobelor, corzile vii ale chi­tarelor dar, mai mult decît orice, no­tele surprinzătoare prin care-a trecut vocea lui Gopo au păstrat linia „british” a pieselor. Cel puțin așa își explicau două domnișoare cu șal pe umeri, plimbîndu-se prin mulțimea ca­re sălta podeaua odată cu solistul. „Let me take you for a ride” (n.r.: „lasă-mă să te iau într-o călătorie”), versul piesei „Silence Please” nu le-a sunat nici lor rău și le-a amestecat prin­tre celelalte tricouri negre din fa­ța scenei.

Solistul a știut să-i electrizeze deopotrivă pe me­lomanii de la mese și pe puștii ca­re se zbînțuiau cu foc.

The MOOod au construit treptat genul acela de atmosferă în care oa­menii uită de paharul de pe bar. Poa­te căutînd să înțeleagă cum reușește Gopo să treacă de la grav la strident și să rămînă deasupra bassului greoi, poate fiindcă încercau să afle dacă cei doi dansatori de lîngă scenă au venit cu vreun număr pregătit de acasă. În timp ce piesa „Stay Right” pe care trupa o numește deja „imn” izbea di­fu­zoarele cu răbufniri ale unui rock ba ascuțit, ba prelung și domol, cuplul aprins își făcea loc din mîini și din picioare pînă la ceva mai dramaticul „Silence”. Unii fredonau piesa după remixuri ceva mai lente, dar solistul a știut să-i electrizeze deopotrivă pe me­lomanii de la mese și pe puștii ca­re se zbînțuiau cu foc în mijlocul mul­țimii.

Fetele cu șal n-au avut habar că pe Gopo nu-l vor mai prinde la microfon în concertele The MOOod, fiindcă „nu m-am uitat pe Facebook, zău” și nici de vreo nouă formulă a trupei n-au auzit. Poate de asta „Love me two times” (n.r.: „iubeste-mă de două ori”) le-a sunat puțin ironic. Nu știu dacă dintr-un dor timpuriu sau pur și simplu fiindcă i-a stîrnit muzica iute a bă­ieților, dar publicul pestriț din Under­ground i-a chemat pentru bis de mai multe ori decît au putut ei să revină. Dintre toți, fanul în costum ar fi vrut să mai sară pe cîteva piese, da­că tot își descheiase primii trei nasturi.