Bătălia europeană a băieților noștri

Premierul, președintele, lideri po­li­tici au transformat încleștarea pentru suspendare de acum cîteva luni în război european. Unii se pretind mai apropiați de Europa și de valori mai mult sau mai puțin închipuite, alții se cred una cu poporul. Negocierea pentru bugetul european a adus noi lovituri, noi atacuri publice. Ponta l-a lăsat în ofsaid pe Băsescu aruncînd ideea cu veto-ul dacă nu iese bugetul cum trebuie. Băsescu a replicat și el dur ajun­gînd să amenințe că „o să încep să mă apăr” și explicînd că nu mai poți ne­go­cia dacă mergi cu veto-ul în brațe: asta deși adversarul său a ținut a doua zi un discurs în Parlament despre ce-ar avea România de obținut dar n-a mai pronunțat cuvîntul „veto”. În jurul aces­tui cuvînt s-a creat mare vîltoare, deși în Europa el a mai fost vînturat fără complexe de mulți alți lideri. Tactica lui Ponta a fost să „demascheze” si­tua­ția președintelui: se va duce și va trebui să le țină piept „prietenilor” săi Mer­kel et comp., cei care i-au salvat pielea la referendum.

Între timp, bătălia pentru buget a luat deja o pauză. Marii lideri euro­peni s-au întîlnit și au jucat acea piesă a încleștării teribile, iar apoi s-au întors fiecare acasă epuizați de intensa apă­ra­re a interesului național. Scenariul era ultraprevizibil nu doar pentru că și actualul buget a fost obținut tot după negocieri în ultima clipă și după amî­nări. Băsescu ne transmite pe scurt că aceste negocieri sînt atît de complica­te încît creierul nostru nu poate cu­prin­de rafinamentul negocierilor. Ponta ne spune că e foarte simplu, că trebuie să se bată pentru România, ca și cum s-ar duce la un campionat de fotbal. Ce uită amîndouă părțile să ne spună e că ne aflăm într-un deplin moment de ipo­crizie augmentată de criză. Cei care dau bani spun că vor să dea mai puțini pentru că nu mai pot „ține în spate” zo­ne mai puțin dezvoltate precum sudul sau estul Europei. „Ținuții în spate” vorbesc de „drepturi” și de contri­bu­ți­ile lor în alte domenii. Liderii politici eu­ro­peni și-au făcut un obicei din dublul discurs acasă-Bruxelles și o strategie continuă a amînării. Cert e că cetățe­nii europeni săraci devin tot mai săraci, cei bogați devin tot mai interesați de se­cu­rizarea stării de bine prin elimi­na­rea oricărui fel de griji.

O parte bună e: vorbim ceva mai dez­inhibat despre Europa și cum stă România în ea, cu ce drepturi, cu ce obligații și mai ales cu ce situații fără ieșire. Politicienii încă ne prezintă „sce­narii normale”, numai că am ajuns în puncte în care pur și simplu „ada­p­ta­rea” la piața europeană se poate dovedi de­zastruoasă (doar un exemplu: libera­li­zarea energiei). Cît despre fondurile eu­ropene mult-invocate, ele nu pot avea o soartă strălucită chiar dacă vor fi ab­sorbite, atîta timp cît totul se petrece într-o mare de birocrație care ascunde deruta și lipsa de plan politic și economic.

Costi ROGOZANU