Comunismul în două părți

Academia de gardă Niciun comentariu la Comunismul în două părți 1

Cel de-al doilea volum al lu­crării „Istoria comunismului în Ro­mâ­nia. Documente Nicolae Ceau­șes­­cu (1965-1971)” a fost lansat miercuri, 21 noiembrie, în Corpul H al U­niversității „Alexandru Ioan Cu­za” (UAIC) din Iași. La manifes­ta­re au participat doi dintre editorii căr­ții, cer­cetător principal gr. al III-lea, dr. Dorin Dobrincu, respectiv conf. univ. dr. Armand Goșu, alături de dr. Că­tălin Botoșineanu, reprezentant din partea Serviciului Ju­de­țean Iași al Arhivelor Naționale și dr. An­di Mi­halache, membru al In­sti­tu­tului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași.

Lucrarea reprezintă o colecție a a­nexelor Raportului Final al Co­mi­si­ei Prezidențiale pentru Analiza Dic­taturii Comuniste din Ro­mâ­ni­a, urmărind probleme precum prelu­area puterii de către Nicolae Cea­u­șes­cu și delimitarea de imaginea lui Gheor­ghe-Gheorghiu Dej, cultul per­sonalității și relațiile cu U­niu­nea Sovietică.

Dintre cele 102 de documente, „98 sînt inedite. Am parcurs un nu­măr foarte mare de documente im­por­tante, în special din fonduri care au fost create în vîrful puterii comuniște sau al aparatului de control represiv din România și care au fost editate du­pă norme istorice”, a menționat cercetător dr. Dorin Dobrincu. Patru dintre a­nexe pro­vin din fondul documentar al Cons­i­liului Național pen­tru Stu­dierea Ar­hivelor Securi­tă­ții, iar restul documentelor sînt ex­tra­se din Arhivele Naționale ale Ro­mâ­niei. În această serie sînt înscrise cinci volume, primul fiind editat de către Mihnea Berindei, Dorin Do­brin­cu și Armand Goșu în 2009.

Cătălina DOBROVICEANU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top