Cînd El își cere tributul în vieți…

….mor și cîte trei patru pe zi. În accidente de mașină, majorita­tea sfîrșesc încarcerați, iar o parte dintre nefericiți își lungesc durerea prin spi­tale ca pe o gumă prinsă de talpa pan­tofului. Trist este cînd se în­tîm­­plă în zile de toamnă tîrzie, plo­ioase ori cu vînt rece, de-ți amor­țesc mădularele. Pentru cei care nu mor pe loc, străpunși de vreo fiară contor­sionată, moartea poate părea o mîn­gîiere, o dorință.

Cine ar vrea să moară într-o zi cu vreme urîtă? Și totuși, după o statis­tică provizorie, pe care am fă­cut-o cu ochiul liber, descopăr că în fiecare an, înaintea Cră­ciu­nu­lui ori a Paștelui, nenorocirile curg gîr­lă. Iar numărătoarea se face în vieți omenești, în special de femei și copii. Mai mereu moare soția, fiica ori ma­ma, iar șoferul e cel care cum­pă­­ră, după spitalizare, sicrie și grîu pen­tru colivă. Dacă pînă acum pri­meam de la ISU un mesaj pe săp­tă­mînă cu evenimente de genul „in­cendiu la un autoturism în mun. Suceava, b-dul George Enescu, lîngă Cartodrom”, sau „Incendiu glugă de coceni, com Mușenița, sat Băineț și incendiu vegetație us­ca­tă, com. Pătrăuți”, cam de pe da­ta de 1 noiembrie, primesc și cîte trei me­saje pe zi cu „Accident rutier cu victime multiple, la ieșire din Sal­cea”, „Accident rutier cu victimă în­carcerată în Ipotești”, „persoană căzută în fîntînă în Pârteștii de Jos”, „Accident rutier cu trei au­to­turis­me implicate, spre Rădă­uți pe E 85”, „Incendiu locuință cu o victimă de­cedată, Boroaia”, etc. Și îmi vi­ne să plîng cînd răsfoiesc a­cum me­sa­jele din memoria telefo­nului. Îna­in­te de Paște la fel, și a­nul acesta, și anul trecut, și acum doi ani și acum patru ani. De parcă Dumnezeu își cere tributul cu fie­care post im­por­tant din calendar. Însă cei ră­mași în urmă nu dau ni­cio­dată vina pe El.

Dacă așa a fost dat să fie, mă­car bine că unii mai scapă cu viață. Cînd pot ori cînd SMURD-ul a­jun­­ge la timp. De sufletele lor se îngrijește preotul prin altar cu două-trei lumînări și un parastas, iar chipul le mai rămîne amintire doar în poze. Mai nou, pe facebook. Aproape toți morții au profil. Și e bine, căci altfel cum poți să gă­­sești mai repede poza pentru ar­ticol cu mortul viu? Tot în această perioadă, anual pe țară sînt cele mai multe sinucideri, cei mai mulți îne­cați și călcați de tren. Și ca să vă convingeți, în cazul în care nu vă place să vă delectați cu presa lo­cală, deschideți televizorul. Nu cu mult timp în urmă, o mamă și-a aruncat copilul de pe un pod, iar o alta și-a flămînzit pruncul de șase săptămîni pînă a ajuns schelet. Cît de mare să fie ploaia care să ne poată spăla de păcate?

Paula SCÎNTEIANU