El, cel puternic

Beznă de smoală. Întuneric din păcură se revărsa deasupra haosului de la începuturi, iar materia încă nu căpătase sens. Atunci au bubuit cerurile, iar în ziua cea dintîi Cuvîntul a făcut cerurile și pămînturile.Văzduhul se ridica semeț și se împreuna cu uscatul ca într-o primă sferă descrisă pe Pământ.

Încă ochiul nu putea vedea ce-i în jur, iar atunci de sus o voce a poruncit să se facă lumină și așa s-a trezit lumea toată ca dintr-un orb care a ținut-o prizonieră, aproape  în uitare. Pe urmă Atotputernicul, ca să îndeplinească tabloul la care lucra, a separat apele de restul creației și le-a adunat într-o matcă uriașă, împrejurul căreia uscatul înverzea. Să nu se ridice una împotriva celeilalte, Cel puternic a tras cu toiagul său hăuri de necuprins, în care apele aveau să se poarte liniștite, iar pămînturilor le-a croit coaste ascuțite. În tabloul său, lumea nu avea să dea greș.

În ziua a IV-a, tot la porunca Lui, soarele s-a arătat mîndru dintre nori ca să blagoslovească ziua, iar mai tîrziu, ca un străjer al nopții, luna s-a ivit de după coline, roșiatică în bujori de bucurie. Peste un timp, să-și împlinească opera, Bătrînul cel puternic a încropit animale felurite și păsări uluitoare, peste care a pus un singur stăpîn. Unul puternic și superior lor. Făcut după chipul și asemănarea Sa, acesta trebuie să le ocrotească și să-le înmulțească, iar dobitoacele aveau să-i fie de folos. Însă omul nu a înțeles tabloul.

Iulia CIUHU