Cum să ne mai mituim copiii

Dacă ești un părinte din prima generație, atunci în toate cărțile co­lorate despre cum să-ți crești o­dras­la se repetă, pe rînduri multe, cu tot atît de multe cuvinte: să nu-i mituiești. „Dacă ești cuminte, îți dau o bomboană” e o greșeală e­sen­țială. Și atunci, cum știe copilul cînd face bine. Dacă îi explici de la început faza cu binele și răul, n-ar trebui ca o faptă pe placul ma­mei să aibă gust dulce, de zmeură sau de ciocolată.

Într-un manual despre cum să faci sistemul de educație să mear­gă, lipsa mitei ar trebui să fie o lecție. Ecaterina Andronescu în­să s-a gîndit că dacă le dă chiar din această toamnă elevilor de la școli­le profesionale o bursă de 200 de lei pe lună, îi face să vină cu mai mul­tă poftă la școală. Inițiativa, de lăudat, dacă era făcută încă din va­ră, cînd se mai făceau înscrieri. A­cum nu mai poate convinge pe ni­meni să schimbe liceul, decît prin transfer. Și de ce să le dai elevilor bani dacă n-au făcut nimic decît să mai vină la școală și să învețe o meserie, lucru care poate fi socotit deja un beneficiu? De ce ar trebui să primească aceiași bani și cel care se tîrîie cu 6 media generală prin școală, dar și cel care plusează cu 20 de absențe și cu o corigență, două? Are motivele ei Ecaterina Andronescu, asta e sigur.

Dacă nu le dă burse, le dă e-book-readere. De toată lauda, asta pînă cînd vor începe puștii să arun­ce cu ghiozdanele unul în capul al­tuia pînă noile manuale s-or face țăndări.

Dar dacă le-ar da copiilor de la țară bănuți de navetă sau măcar o bi­cicletă și un ajutor acolo de cîți­va leuți, dacă se duc la liceu? Sau poate, ar fi interesant dacă școlile care au toaletă în curte ar fi modi­ficate. Și din milioane de eu­ro cu ca­re s-ar cumpăra tablete, s-ar mai da profesorilor măcar cîte 200 de lei la salariu? Fac pariu că ar fi mulți în stare să scrie manualele cu mîna lor. Dacă ai vrea să-i faci un bine învățămîntului românesc, nu i-ai pune tichie de mărgăritar, ci le-ai da amărîților de la catedră bruma de respect pe care o merită. Și fac pariu, că nici zidurile, nici ma­nualele roase, nici uniformele n-ar mai conta. Ci spiritul din cla­se, spune un ministru al cărui nu­me a ajuns acum sinonim cu di­plomele fără valoare.

Andreea ARCHIP