Semințele care încolțesc la cor

„Astăzi ne-am chinuit de di­mi­nea­ță la o veveriță, abia după amiază, cînd am reușit s-o deslușesc din ornamentul de se­mințe, am început să vorbesc cu ea”, re­cunoaște Florentina cu un zîmbet stre­curat de sub creții bruneți care abia-i ajun­g pînă la umeri. Ar fi vrut să pe­trea­­că mai mult de opt ore pe săp­tă­mî­nă la Grădina Botanică dar nu-i permi­te orarul încărcat pentru că, fiind maste­randă în anul al doilea la Facultatea de Economie și cea de Geografie, porni­tă să urmeze și doctoratul în domeniul cer­cetării și statisticii, de miercuri pînă sîm­băta e la cursuri. Doar duminica-și a­runcă haina îmbibată de mirosul hîr­ti­ei, pentru ca să îmbrace un alt veșmînt, a­ce­la în care îl slăvește pe Domnul în slujbele dimineților de duminică. De pa­tru ani studenta face parte din corul Mitropoliei, după ce cîndva a terminat Seminarul Teologic de la Agapia și a mai cîntat și în ansamblul liceului. Iar cînd s-a decis să țintească și corul Mi­tro­­poliei, Florentina a învățat, s-a pre­zentat frumos și a intrat.

Migală în sere

Reușește doar luni și marți să-și pe­trea­că diminețile în cele 13 sere din gră­dină, unde e voluntară din primăvara a­ces­tui an. A ales să se atașeze de plan­te­ îmi măr­tu­ri­seș­te cu un surîs sfios că nu are răbdare să lucreze cu oamenii, să se preocupe de problemele majore ca­re îi deranjea­ză și să stea de gardă ca să le întindă un braț de suport. Migala din sere, la ră­dă­ci­ni de plante, cu se­min­țe înfipte în ace a­poi așezate cu me­ticulozitate pe un burete absorb atenția Florentinei ore în șir. E ca o sferă de e­ner­gie ce radiază îm­prăștiat și nă­pras­nic, dacă nu e limita­tă de o formă fixă, ca­re solicită răb­da­re și astîmpăr. Gră­di­na și Mitropolia sînt legate cu ață de su­fletul fetei, iar de cînd își găsește li­niș­tea lucrînd la cele do­uă proiecte, a început să-și reorgani­ze­ze curtea. A­ca­să, de exemplu, deja a schim­bat pă­mîn­tul în toate ghivecele cu flori, s-a gîndit la un plan de reame­najare a gră­di­nii părinților și, mai nou, etajul al doi­lea și al treilea din căminul în care stă, au și cîte un colțișor verde.

„Grădina Botanică îți oferă cel mai re­laxant serviciu din lume, dacă di­mi­nea­ța pleci mai posomorît, la amiază te în­torci mult mai odihnit și calm” îmi spu­ne studenta cu exaltare stăpînită. Îi povestesc că la cîteva sute de kilome­­tri s-a decis ca în locul unui păr­cu­leț orășenesc să se ridice o biserică, iar oa­menii protestează pentru păstrarea zo­nei verzi. Mă interesez ce ar alege ea, iar Florentina ca dintr-o îm­pușcă­tu­ră îmi spune „cred că sînt destule bi­se­rici, de-ar merge lumea la ele” iar du­pă o pauză mai adaugă „se poate pă­s­tra și parcul și construi biserica, nu e ne­voie de ctitorii grandioase, doar nu mer­gi la muzeu, mergi ca să te rogi”.

Daniela VORTOLOMEI