Ieșenii, în inferioritate în universități
Academia de gardă 13 iunie 2012 Niciun comentariu la Ieșenii, în inferioritate în universități 0Pe parcursul anului universitar 2011 – 2012, au fost înmatriculați la universitățile de stat din Iași aproximativ 60.000 de studenți, la toate ciclurile de studiu: licență, masterat sau doctorat, atît la frecvență cît și la fără frecvență. Dintre aceștia, doar 15% sînt din municipiul Iași, restul provenind din orașele și județele înconjurătoare.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” este instituția de învățămînt superior din Iași cu cei mai mulți studenți înmatriculați la cursurile de zi, școlarizînd aproape aproape 31.000 de persoane. Dintre aceștia, 5.700 sînt din orașul Iași, 8.800 din județ și 22.000 din alte localități. Există însă și un număr de aproape 3.000 de studenți care nu și-au declarat domiciul, conducerea universității insistînd și asupra faptului că datele furnizate de către studenții care se află în baza nici nu au fost verificate și că aceștia ar fi putut oferi și informații care să nu corespundă cu realitatea.
Puțini doctori la țară
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași are înmatriculați în jur de 8.200 de de studenți, dintre care 1.800 străini. Din totalul de persoane înmatriculate la studii, aproape 61% provin din mediul urban, iar restul de 39% din mediul rural. 1.500 de studenți mediciniști au declarat că sînt din Iași, în timp ce aproximativ 4.800 provin din alte localități.
Universitatea de Arte „George Enescu” (UAGE) nu are date centralizate la nivelul întregii instituții, însă, din cei aproximativ 5.000 de studenți înmatriculați, „cel puțin jumătate, dacă nu chiar 60% sînt din afara Iașului. Și oricum, cei care nu vin de la liceele de Artă din Huși, Vaslui, Piatra Neamț sau Tîrgu Frumos, vin de la liceul din Iași. Dar nici aceștia nu sînt ieșeni fiindcă, la rîndul lor, au fost trimiși din alte orașe să studiezez liceul aici”, a declarat prof. univ. dr. Doru Albu, prorector responsabil cu activitatea didactică la UAGE. Tot 5000 de studenți sînt înmatriculați și la Unversitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”. Însă, spre deosebire de celelalte instituții de învățămînt superior ieșene, monitorizează doar locul de proveniență a studenților înscriși la licență, la zi. Astfel, la Agronomie învață aproape 1.000 de ieșeni, în timp ce 2.500 de studenți vin din alte localități.
În cazul Universității Tehnice „Gheorghe Asaschi”, din cele aproape 11.300 de persoane înscrise, puțin peste 2000 sînt din Iași, în timp ce restul de 9.300 sînt venite să studieze din alte zone.
Cătălin HOPULELE









Adaugă un comentariu